Se reia licitaţia pentru contractul de execuţie a bretelei care leagă portul Constanţa de DN39

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis recent să anuleze rezultatul licitaţiei pentru atribuirea contractului de execuţie a bretelei de conectare a portului Constanţa cu DN39. Nu ştim care dintre cei şapte participanţi la licitaţie a fost desemnat câştigător. Cert este că CNSC obligă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa ca în termen de 10 zile să reia licitaţia de la etapa de verificare a documentelor de calificare. 
Cristina Şomănescu - vin, 08 mart. 2013, 10:02
Se reia licitaţia pentru contractul de execuţie a bretelei care leagă portul Constanţa de DN39

Contractul de execuţie a bretelei de conectare a portului Constanţa cu DN39 face parte din proiectul „Pod Rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră„.

Proiectul a apărut ca o necesitate datorită, pe de o parte, posibilităţii conectării portului Constanţa la Autostrada Bucureşti-Constanţa, prin varianta ocolitoare a municipiului Constanţa şi crearea unei alternative prin executarea unei bretele de conectare la şoseaua naţională existentă, iar pe de alta parte, asigurării unei legături directe dintre zonele de Nord şi de Sud ale portului Constanţa, fără tranzitarea oraşului, spuneau oficialii Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa la deschiderea ofertelor pentru acest contract, în noiembrie 2012.

Licitaţia pentru contractul de execuţie a bretelei care leagă Portul Constanţa de DN39 se reia, a decis CNSC.

Decizia Consiliului vine ca urmare a constestaţiei unuia dintre cei şapte participanţi la licitaţie. Este vorba de asocierea Sociedade de Construcoes Soares de Costa SA – SC Oyl Company Holding AG SRL, care a contestat rezultatul licitaţiei pentru acest contract la CNSC, pe 11 februarie 2013.
Punctual, asocierea a solicitat Consiliului să constate netemeinicia modalităţii de evaluare a îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie a ofertei sale referitoare la experienţa similară, să anuleze licitaţia şi să oblige Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa să reia licitaţia de la evaluarea modului în care oferta sa îndeplineşte criteriul referitor la experienţa similară, se arată în decizia CNSC din 6 martie.
Asocierea care a contestat rezultatul licitaţiei a oferit în jur de 17,26 milioane de lei, fără TVA pentru execuţia acestui contract.

Câţi bani sunt încă în joc

Contractul de execuţia a unei bretele de conectare a Portului Constanţa la DN39 are un buget estimat la 20 de milioane de lei, fără TVA şi este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în proporţie de 69,25% şi de la bugetul de stat, în proporţie de 30,75%.

În ce constă contractul

Contractul constă în execuţia bretelei rutiere de conectare cu DN 39, de 3,2 kilometri, incluzând şi două pasaje superioare, unul de 117,21 metri la km 0+257.80, 0+375), celălalt de 94,4 metri la km 1+330.60, 1+425. Contractul mai prevede şi modernizarea drumului de acces către zona de sud a portului (DN39A), pe o lungime de 1,4 kilometri.

Contractul se va derula pe parcursul unui an de la data atribuirii, potrivit anunţului de participare publicat în SEAP pe 26 septembrie 2012.

Când s-au deschis ofertele primite pentru acest contract

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, a deschis ofertele primite pentru acest contract pe 19 noiembrie 2012 şi a atribuit contractul pe 1 februarie 2013, în baza criteriului „cel mai mic preţ”.

Nu ştim cine a fost desemnat câştigător

Până la data publicării articolului, oficialii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa nu ne-au răspuns pe cine au desemnat câştigătorul contractului pe 1 februarie.

Cine sunt cei şapte ofertanţi care au vrut contractul şi cât au oferit

Asocierea Max Boegl Romania SRL – SC Apolodor Grup Construct a oferit 19,74 de milioane de lei, fără TVA.
Asocierea dintre Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti – SC West Star SRL Iaşi a venit cu o ofertă de 19,36 milioane de lei, fără TVA.
SC Teloxim Con Bucureşti a oferit 19,25 de milioane de lei, fără TVA pentru execuţia contractului.
Asocierea Bilfinger Berger Baugesellschaft – ABC VAL Constanţa – 18,46 milioane de lei, fără TVA.
Asocierea Vega 93 SRL Galaţi – Maşini Hibrid SRL a oferit 18 milioane de lei, fără TVA.
Asocierea Sociedade de Construcoes Soares de Costa SA – SC Oyl Company Holding AG SRL a venit cu o ofertă de 17,26 milioane de lei, fără TVA pentru execuţia contractului.
Asocierea SC Rotary Construcţii SRL Bucuresti – Aglomancha Empresa Constructora SA Spania a oferit 15,47 milioane de lei fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Operatorul aerian franco-olandez Air France-KLM este în negocieri pentru a prelua o participaţie de 20% în compania aeriană spaniolă Air Europa, a anunţat publicaţia El Economista, citând......
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu a anunțat că va începe procedurile pentru suspendarea TikTok pe teritoriul României, ...
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil, distribuitor de carburanţi și unicul dezvoltator al JT Terminal, cel mai nou terminal privat de produse petroliere ...
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Ritmul de creştere a economiei americane a fost unul solid în trimestrul trei din 2024, a confirmat miercuri Guvernul, ...