Preşedintele Parlamentului European cere Ungariei să reexamineze amendamentele constituţionale

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a avut astăzi o convorbire telefonică cu premierul ungar şi i-a cerut lui Viktor Orban să ceară opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la amendamentele constituţionale, înaintea votului programat pentru săptămâna viitoare, transmite MTI.
Economica.net - sâm, 09 mart. 2013, 12:26
Preşedintele Parlamentului European cere Ungariei să reexamineze amendamentele constituţionale

Parlamentarii ungari ar urma să voteze luni cel de al patrulea set de amendamente la Constituţia care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012.

‘În Parlamentul European există îngrijorări cu privire la recentele propuneri vizând revizuirea Constituţiei Ungariei’, a declarat Martin Schulz într-un comunicat de presă. ‘Autorităţile ungare au promis anul trecut că nu vor adopta nicio modificare legală care să fie incompatibilă cu legislaţia europeană. Mă aştept ca aceste promisiuni să fie respectate’, a adăugat Schulz.

Purtătorul de cuvânt al premierului Orban, Bertalan Havasi, i-a trimis deja o scrisoare preşedintelui Parlamentului European. ‘Aş dori să confirm angajamentul guvernului ungar şi al Parlamentului faţă de legislaţia europeană. Aş dori, de asemenea, să vă asigur că acest angajament se va reflecta în procesul adoptării modificărilor la legea fundamentală’, se arată în scrisoarea trimisă de Orban.

Executivul de la Budapesta doreşte să fie adoptate noi măsuri care să limiteze competenţele Curţii Constituţionale şi să definească un cadru mai restrictiv pe care va trebui să se sprijine Curtea în viitoarele sale decizii. Partidul aflat la putere, FIDESZ, dispune de o majoritate de două treimi în Parlamentul de la Budapesta care îi permite să modifice Constituţia după bunul său plac.

Te-ar mai putea interesa și
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de locuitor în Europa, potrivit unui studiu Cegedim, publicat de Type Nature,......
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vrea să achiziţioneze 450 de banchete pentru pasageri, cu 1,85 milioane ...
Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: UE riscă majorarea importului de gaze mai scumpe, pentru a câştiga încrederea SUA
Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: UE riscă majorarea importului de gaze mai scumpe, pentru a câştiga încrederea ...
Uniunea Europeană (UE) ar putea importa mai multe gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, pentru a reduce deficitul comercial ...
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa, ...