Încă o lovitură pentru Italia: a fost retrogradată de Fitch

Agenţia Fitch Ratings, de analiză şi clasificare economică, a retrogradat economia Italiei cu o treaptă, la nivelul BBB+ „cu perspectivă negativă“, din cauza blocajului politic. Acesta pune în pericol forţa Italiei de a combate recesiunea şi de a-şi administra datoriile. Totuşi, analiştii marilor pieţe estimează că investitorii  nu se vor lăsa prea impresionaţi, notează Bloomberg.
Economica.net - Dum, 10 mart. 2013, 13:04
Încă o lovitură pentru Italia: a fost retrogradată de Fitch

Noul rating este cu doar trei trepte peste nivelul „junk“ (deşeu, gunoi, în argoul analiştilor), nerecomandat investiţiilor, şi cu numai o treaptă peste cel al Spaniei, potrivit Bloomberg.

Problemele Spaniei şi Italiei au creat panică anul  trecut, când scepticii ridicau chiar problema desfiinţării monedei europene.

„Incertitudinile politice sporite şi lipsa susţinerii politice pentru noi măsuri de reformă structurală reprezintă un nou şoc pentru economia reală, aflată în recesiune profundă„, explică Fitch într-un comunicat.

Cu toate că problemele celei de a treia cea mai mare economie a Zonei Euro pot umbri din nou viitorul acesteia, „investitorii dau mai puţină atenţie companiilor de rating şi se bazează mai mult pe propriile analize“, notează Bloomberg.

Plecarea premierului Monti, considerat, la un moment dat, salvatorul de la faliment al ţării,  şi fragmentarea parlamentară rezultată în urma alegerilor au alimentat temerile că Italia va reaprinde criza datoriilor în Europa.

Totuşi, pentru ministrul italian de Finanţe, Vittorio Grilli, retrogradarea decisă de Fitch nu este suprinzătoare, fiind bazată pe „o combinaţie de incertitudini politice şi economice“.

Economia Italiei s-a contractat  anul trecut cu 2,4% şi probabil se va mai contracta, dar deficitul bugetar s-a redus, în scopul respectării limitei maxime europene de 3%.

Rata şomajului ar putea creşte până la 12% în acest an, potrivit estimării Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...