Vosganian promite sprijin pentru industria de rulmenţi

URB Group, proprietarul fabricii de rulmenţi din Bârlad, cere Guvernului măsuri de stimulare a producătorilor locali, prin acordarea de subvenţii şi diminuarea taxelor şi impozitelor pe investiţii, iar ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că susţine "total" această industrie.
Economica.net - mar, 12 mart. 2013, 10:38
Vosganian promite sprijin pentru industria de rulmenţi

„Să nu avem nicio stânjeneală să ajutăm transparent interesele oricărei companii româneşti. Aveţi susţinerea mea totală pentru sectorul de rulmenţi, pe care îl consider exemplar din multe puncte de vedere, pentru că este integral privat, pentru că în diverse colţuri ale ţării a păstrat locuri de muncă şi că a reuşit să fie prezent în peste 90 de ţări, pentru cum îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de statul român”, a afirmat Vosganian, invitat la o conferinţă a URB Group.

Vosganian a adăugat că este ministrul economiei, dar nu doar al celei de stat, iar în măsura în care companiile doresc va fi şi reprezentantul industriei private.

„Mi-ar face plăcere ca românii să fie într-o zi mândri de industria românească”, a adăugat Vosganian, invitând conducerea URB să facă parte din comisia care va elabora o strategie de reindustrializare a României.

URB Group face parte din holdingul turc Kombassan.

Compania Rulmenţi Bârlad a anunţat anul trecut că va investi, în următorii zece ani, 250 de milioane de dolari, printre proiectele de dezvoltare numărându-se deschiderea de fabrici de rulmenţi în India, China şi Rusia, şi că speră să vândă în 2023 produse de circa un miliard de dolari, acoperind 1% din piaţa mondială de profil, faţă de 200 de milioane de dolari în 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea a peste 60% din voturi, arată rezultatele parțiale,...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...