Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de un deal cu acţiuni Fondul Proprietatea

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,36%, într-o piaţă unde atenţia investitorilor a continuat să fie axată doar pe câteva acţiuni, iar un deal cu titlurile Fondului Proprietatea (FP) a asigurat peste jumătate din lichiditatea de aproape 25 milioane lei.
Economica.net - mar, 12 mart. 2013, 15:19
Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de un deal cu acţiuni Fondul Proprietatea

Piaţa a fost pe verde încă de la deschidere, însă cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat doar acţiunile emise de 10 din cele 79 de companii listate.

„Probabil vom mai asista la unele mişcări în apropierea datelor de referinţă pentru participarea la AGA de la cele patru SIF-uri unde sunt alegeri pentru Consiliul de Administraţie. În plus, liniştea din piaţă este influenţată şi de situaţia de pe pieţele externe unde nu sunt mişcări prea ample după atingerea unor noi maxime absolute. Din păcate Bursa de la Bucureşti este la ani lumină de anul de graţie 2007, când volumele treceau lejer de 20 milioane euro zilnic, iar indicii bursieri atingeau maximele absolute”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Rombell Securities, Adrian Tod.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a plasat cu 0,66% peste ziua anterioară, iar indicele BET-XT a fost pe creştere cu 0,6%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, al celor mai lichide 25 de titluri, printre care şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,44%, iar indicele BET-NG a crescut cu 0,22%. Indicele BET-NG reflectă evoluţia titlurilor companiilor din sectorul energetic.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu 0,49% peste nivelul de la închiderea şedinţei de luni.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 24,8 milioane lei (5,7 milioane euro), valoare de peste două ori mai mare decât în ziua anterioară, când piaţa a atins cel mai redus rulaj din ultimele trei săptămâni, de 9,5 milioane lei (2,1 milioane euro). Totuşi, peste jumătate din rulajul de marţi a fost asigurat de un deal cu acţiuni Fondul Proprietatea, de 12,6 milioane lei (2,9 milioane euro).

„Probabil că «un merit deosebit» pentru aceste volume este al brokerilor care se gândesc la AGEA de la BVB din această săptămână şi nu muncesc suficient şi, astfel, urmează să fie «pedepsiţi« de către conducerea BVB prin majorarea tarifelor. Cred că mai degrabă ar trebui să ne concentrăm pe o creştere a lichidităţii prin ieftinirea tranzacţiilor, nu prin creşterea taxelor. Prin astfel de politici riscăm să rămânem fără investitori la BVB. Atenţia ar fi trebuit să fie aţintită asupra aducerii de noi emitenţi şi de noi produse la BVB, care să genereze lichiditate şi să atragă noi investitori. Altfel, este posibil ca şi puţinii investitori rămaşi în piaţă să se orienteze spre alte pieţe unde este mult mai ieftin de tranzacţionat şi este o gamă mai mare de titluri”, a afirmat Tod.

El spune că raportat la rulajele de anul trecut, doar primele 10 firme de brokeraj ar fi avantajate de o nouă politică de comisioane, în timp ce ceilalţi intermediari vor înregistra costuri mai mari şi vor risca să iasă din piaţă.

„Din păcate, viitorul BVB nu sună prea bine nici pentru brokeri, nici pentru investitori şi nici măcar pentru angajaţii şi şefii săi. Maşina BVB se îndreaptă spre un zid”, a mai spus Tod.

Pe piaţa principală, acţiunile Fondului Proprietatea şi titlurile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 3,2 milioane lei şi, respectiv, de 2,4 milioane lei. Titlurile FP au crescut cu 0,56%, la 0,632 lei, iar acţiunile băncii au crescut cu 0,75%, la 1,48 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 290.000 de lei, valoare de aproape trei ori sub rulajul de luni, de 817.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 0,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...