Franţa anunţă că va depăşi ţinta de deficit pentru acest an. Germania critică derapajul

Preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat că Franţa va depăşi ţinta de deficit bugetar pentru acest an, provocând o reacţie imediată din partea preşedintelui băncii centrale a Germaniei, care a spus că ratarea obiectivului ar fi un semnal negativ pentru zona euro, potrivit Financial Times
Economica.net - mie, 13 mart. 2013, 08:45
Franţa anunţă că va depăşi ţinta de deficit pentru acest an. Germania critică derapajul

Hollande a declarat că deficitul bugetar al Franţei va fi de 3,7% din PIB în acest an, în timp ce guvernul s-a angajat să reducă indicatorul la 3% din PIB, plafonul recomandat de legislaţia UE.

„Deficitul va fi probabil de 3,7% în 2013, însă vom încerca să îl reducem”, a spus liderul de la Paris.

Declaraţiile preşedintelui francez reprezintă un semnal că guvernul de la Paris nu este pregătit să adopte noi măsuri pentru a asigura atingerea ţintie de 3% din PIB în acest an, de teama unor noi efecte negative asupra economiei, aflată deja în stagnare, cu un şomaj de peste 10%.

Derapajul Franţei a fost criticat imediat de Germania, unde ministrul Finanţelor Wolfgang Schaeuble va prezenta miercuri proiectul de buget pentru anul 2014, cu deficit structural zero şi un necesar foarte redus de finanţare.

Preşedintele băncii centrale a Germaniei, Jens Weidmann, a declarat că reformele din Franţa dau impresia că s-au împotmolit, iar guvernul caută deja indulgenţă în privinţa ţintelor de deficit convenite la nivelul zonei euro.

„În special în ţările mari, este important să se transmită un semnal că noile angajamente sunt luate în serios”, a afirmat oficialul german.

Guvernul francez a anunţat anterior că va încerca să crească economiile realizate în acest an cu 5 miliarde euro, pe lângă reducerile de cheltuieli de 10 miliarde euro promise partenerilor europeni, completate de creşteri ale veniturilor fiscale cu 20 miliarde euro.

Hollande a declarat că va lua „decizii curajoase” în acest an pe mai multe chestiuni cheie, precum reforma sistemului de pensii.

Parisul cere însă Comisiei Europene să amâne termenele pentru ţintele de reducere a deficitului, pentru a nu încetini şi mai mult creşterea economică.

„Strategia economică corectă este să continuăm reducerea deficitului fără a adopta însă vreo măsură care ar putea slăbi creşterea”, a afirmat Hollande.

Weidmann a replicat că ţintele de deficit sunt foarte vizibile, iar statele zonei euro nu trebuie să dea impresia că regulile sunt tratate cu indulgenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ceea ce înseamnă că nu pot fi preluate fără aprobarea specială a......
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...