Piaţa de factoring a crescut anul trecut cu 12,8%, la aproape trei miliarde de euro

Piaţa de factoring a înregistrat anul trecut o creştere de 12,8% faţă de 2011, la 2,92 miliarde euro, pe fondul avansului cu 16% a operaţiunilor de factoring intern şi cu 23,5% a celor de factoring de import, potrivit datelor Asociaţiei Române de Factoring (ARF) prezentate joi într-o conferinţă.
Economica.net - joi, 14 mart. 2013, 08:37
Piaţa de factoring a crescut anul trecut cu 12,8%, la aproape trei miliarde de euro

În 2011, piaţa de factoring s-a situat la 2,58 miliarde euro.

Anul trecut, factoringul de export s-a menţinut la acelaşi nivel cu cel din anul precedent.

Domeniul de activitate cu cele mai importante volume de operaţiuni de factoring intern rămâne cel al construcţiilor, având o pondere de 28,1% în totalul creanţelor cumpărate prin operaţiuni de factoring, cu 2% mai mult decât în 2011. Companiile din sectorul metale, chimicale şi reciclare se află pe locul al doilea, cu 14,7%.

Acestea sunt urmate de cele din zona bunurilor de larg consum, cu o pondere de 12,5%, şi de sectorul auto şi echipamente, cu 12,3%. Agricultura şi produsele alimentare se află pe locul al cincilea în topul accesărilor serviciilor de factoring, având o pondere de 10,6%.

În ceea ce priveşte factoringul de export, cele mai multe companii activează în domeniul metale, chimicale şi reciclare, cu o pondere de 51,8% în totalul pieţei, în creştere cu şapte puncte procentuale faţă de 2011. Acelaşi domeniu se păstrează în top şi la factoringul de import, cu o pondere de 28,3%, dar cu o creştere mai consistentă, de 17% faţă de anul anterior.

„Rămânem optimişti în ceea ce priveşte dezvoltarea acestui produs în ţara noastră şi contribuţia sa la relansarea şi consolidarea economică în anii următori. Atragerea de noi investiţii externe trebuie să rămână prioritatea numarul unu şi, în acest context, fondurile europene reprezintă una dintre sursele importante şi sigure de bani, cu efecte imediate şi care antrenează alte reacţii pozitive în lanţ în economie”, a declarat preşedintele ARF, Bogdan Roşu.

El a arătat că, pe lângă companiile cu relații comerciale cu debitori din domeniul privat, altă zonă cu potenţial de creştere pentru factoring o reprezintă companiile care au contracte cu statul, întrucât termenele de plată în acest sector vor deveni mai previzibile şi trebuie aliniate cu standardele europene, care tind spre 60 de zile.

„În aceste condiţii, factoringul va deveni un instrument eficient de finanţare, putând fi astfel preluate într-o mai mare măsură creanţele comerciale aferente unor contracte unde debitorii cedaţi sunt instituţii ale statului. Toate acestea, cu condiţia ca statul să ajungă la termene de plată rezonabile, cât mai apropiate de cele contractuale, în concordanță cu normele impuse la nivel europeană”, a spus Roşu.

Reprezentanţii pieţei de factoring estimează că numărul companiilor care vor avea dificultăţi în acest an în onorarea obligaţiilor de plată va creşte cu mai mult de 15%, o evoluţie similară fiind estimată şi în ceea ce priveşte firmele cu comportament suspect de fraudă.

Membrii ARF apreciază că abordarea criteriilor de eligibilitate pentru companii ar putea fi chiar mai prudentă în acest an, având în vedere condiţiile economice actuale şi previziunile mai putin optimiste, fără un impact asupra dezvoltării produsului de factoring.

„Estimăm că factoringul îşi va continua evoluţia pozitivă în 2013, ţinând cont că, pe lângă nevoia companiilor de a-şi lichidiza creanţele, există un interes crescut şi pentru asigurarea acestora, dovadă fiind evoluţia din 2012 a operaţiunilor de factoring fără regres (cu preluarea de către factor a riscului de neplată a debitorilor cedaţi), în crestere cu 46% comparativ cu 2011, tendinţă de creştere care se va păstra şi pe parcursul anului 2013”, a mai spus Roşu.

Companiile beneficiază prin factoring de finanţare imediată şi protecţie faţă de riscul de neplată. Contractul de factoring este încheiată între un furnizor şi o companie de factoring prin care furnizorul cesionează creanţele provenite din contractele de prestări servicii sau vânzare bunuri încheiate cu partenerii comerciali, firma de factoring achiziţionând facturile pentru a-l proteja pe furnizor de riscul de neplată.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...