CNCD ar putea da amenzi de până la 100.000 de lei pentru fapte de discriminare

Amenzile date de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) ar putea creşte la sume între 1.000 şi 30.000 de lei, pentru discriminare faţă de o persoană fizică, şi respectiv între 2.000 şi 100.000 de lei, în cazul discriminării unui grup, potrivit unui proiect de OUG.
Economica.net - lun, 18 mart. 2013, 21:31
CNCD ar putea da amenzi de până la 100.000 de lei pentru fapte de discriminare

Proiectul de act normativ, aflat în dezbatere publică pe site-ul CNCD, a fost elaborat pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în vederea transpunerii în legislaţia naţională a două directive europene.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că a fost depăşită data-limită pentru transpunerea corectă şi completă în legislaţia naţională din România a Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi a Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

Potrivit OG nr. 137/2000, se sancţionează prin amendă următoarele fapte: hărţuirea, victimizarea, condiţionarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii şi discriminarea angajaţilor de către angajatori, în raport cu prestaţiile sociale acordate, pe baza apartenenţei acelei persoane respectiv angajaţilor la o anumită rasă, naţionalitate, origine etnică, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori pe baza vârstei, sexului, orientării sexuale sau convingerilor promovate de ei, discriminare prin refuzul acordării serviciilor publice administrative şi juridice, a accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile de sănătate publică – alegerea medicului de familie, asistenţă medicală, asigurările de sănătate, serviciile de urgenţă sau alte servicii de sănătate, de a vinde sau de a închiria un teren sau imobil cu destinaţie de locuinţă, de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract, accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de teatre, cinematografe, biblioteci, muzee si expoziţii, la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sunt în proprietate privată ori publică, la serviciile oferite de companiile de transport în comun – prin avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi sau prin alte mijloace, refuzarea acordării unor drepturi sau facilităţi.

La acestea se adaugă refuzarea accesului la sistemul de educaţie de stat sau privat, la orice formă, grad şi nivel, din cauza apartenenţei acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză, solicitarea unor declaraţii doveditoare ale apartenenţei acelei persoane sau acelui grup la o anumită etnie, care să condiţioneze accesul unei persoane sau unui grup de persoane la educaţie în limba maternă, orice îngrădiri pe criterii de apartenenţă la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată în procesul de înfiinţare şi de acreditare a instituţiilor de învăţământ înfiinţate în cadrul legislativ în vigoare, orice acţiuni constând în ameninţări, constrângeri, folosirea forţei sau orice alte mijloace de asimilare, strămutare sau colonizare de persoane, în scopul modificării compoziţiei etnice, rasiale sau sociale a unei zone a ţării sau a unei localităţi, orice comportament constând în determinarea părăsirii domiciliului, în deportare sau în îngreunarea condiţiilor de viata şi de trai cu scopul de a se ajunge la renunţarea la domiciliul tradiţional, orice comportament care are ca scop mutarea sau alungarea unei persoane sau unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-un imobil, interzicerea accesului unei persoane sau al unui grup de persoane în locurile publice din cauza apartenenţei la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientarii sexuale a persoanelor în cauză, orice comportament manifestat în public, având caracter de propaganda naţionalist-şovină, de instigare la ura rasială sau naţională ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare.

Proiectul de ordonanţă prevede să fie sancţionată contravenţional, de asemnea, dispoziţia de a discrimina persoanele pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasa, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Totodată, conform proiectului, va fi amendat de către CNCD, dacă nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate.

Potrivit legii în vigoare, faptele enumerate se se sancţionează cu amendă de la 400 lei la 4.000 de lei, dacă discriminarea vizează o persoana fizică, respectiv cu amendă de la 600 lei la 8.000 de lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.

Amenzile prevăzute în proiectul de OUG pentru aceste fapte se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.

Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie în termen de şase luni de la data sesizării CNCD, mai prevede proiectul de act normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...