Intel face angajări pentru televiziunea sa prin internet. Va vinde şi televizoare speciale

Intel a declanşat o campanie entuziastă de angajări, în vederea lansării televiziunii sale prin internet, în a doua parte a acestui an, potrivit Reuters.  Compania intenţionează să  pună în vânzare un televizor care să ofere atât programe live, cât şi alte programe la cerere.
Economica.net - mar, 19 mart. 2013, 12:37
Intel face angajări pentru televiziunea sa prin internet. Va vinde şi televizoare speciale

Intel Media caută 60 de specialişti, pentru a-i adăuga la cei peste 300 pe care îi are şi ar putea ajunge la 400 în următoarele şase luni, de patru ori mai mulţi decât în urmă cu un an, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei, citat de Reuters.

Compania, condusă de fostul director BBC Erik Huggers, caută ingineri specialişti în „cloud computing“, proiectare de interfeţe şi securitate.

Unul dintre posturile pentru Intel Media face recrutări este şi cel de „reprezentant audienţă“, care trebuie să comunice pe toate canalele cu clienţii.

Una dintre calităţile candidatului solicitate: „trebuie să fie ciudat (weird, eng. în original)“.

Huggers spune că televizorul Intel dedicat internetului va avea şi o cameră care ar putea livra automat conţinutul spre anumiţi utilizatori.

În prezent, piaţa este estimată la 100 miliarde de dolari, companiile IT investind pentru revoluţionarea acestui domeniu.

Intel a anunţat încă din februarie intrarea pe aceasta nişă total diferită de afacerea sa de bază. Aici se va confrunta cu competitori  precum Apple, Amazon şi Google, „de categoria grea“, cum îi numeşte Reuters. Produsele Intel ar urma să fie mai performante decât cele ale Apple, Neflix sau ale altora, spun oficialii companiei.

Analiştii media sunt însă sceptici că Intel va putea convinge pe producătorii de conţinut (media) că oferta sa este destul de atractivă, spune Reuters.

Consensul analiştilor Reuters privind preţul ţintă pentru titlurile Intel Corporation (INL) este 78,40 lei (23 USD), aminteşte un raport al casei de brokeraj Tradeviile, care a adus aceste titlui la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
La BVB, acţiunile INL se vând cu 73,45 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Preţurile produselor agricole au scăzut uşor în 2024 – date Eurostat
Preţurile produselor agricole au scăzut uşor în 2024 – date Eurostat
Preţul mediu în UE al produselor agricole a scăzut cu 2% în 2024, comparativ cu 2023, în timp ce preţul mediu al bunurilor şi serviciilor consumate în agricultură a scăzut cu 6%, arată......
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
Anul trecut, sursele de energie regenerabilă au reprezentat 24,5% din consumul final brut de energie la nivelul UE, o creştere ...
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, a adoptat joi un proiect de lege menit să apere instanţa supremă ...
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Înalta Curta de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea legislației din domeniul concurenței de către ...