Zona euro menţine ţinta de 5,8 miliarde euro pentru Cipru, dar înclină spre taxarea depozitelor mari

Miniştrii Finanţelor din zona euro au menţinut ţinta impusă Ciprului, de a atrage 5,8 miliarde euro prin taxarea depozitelor bancare, însă s-au arătat deschişi faţă de o taxă mai progresivă, pentru a proteja micile economii, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 19 mart. 2013, 09:41
Zona euro menţine ţinta de 5,8 miliarde euro pentru Cipru, dar înclină spre taxarea depozitelor mari

„Nu mă gândesc la planuri B. Aplicăm planul A. Fiecare trebuie să îşi asume responsabilităţile”, a declarat ministrul francez al Finanţelor, Pierre Moscovici, referindu-se la suma de 5,8 miliarde euro care trebuie atrasă de Cipru prin taxarea depozitelor.

Miniştrii Finanţelor din zona euro, reuniţi luni seară în teleconferinţă pentru noi negocieri privind acordul de bailout al Ciprului, au menţinut presiunile asupra statului mediteranean însă s-au arătat mai flexibili în privinţa formei în care va fi aplicat planul.

„Autorităţile din Cipru vor introduce mai multă progresivitate în taxa specială comparativ cu ceea ce a fost convenit pe 16 martie, cu condiţia să rezulte în continuare aceeaşi reducere a anvelopei de finanţare şi, în consecinţă, să nu afecteze valoarea totală a asistenţei financiare”, se arată într-un comunicat transmis în urma teleconferinţei miniştrilor.

Depozitele bancare din Cipru mai mici de 100.000 de euro ar putea fi scutite cu totul de taxa specială prin care guvernul trebuie să strângă 5,8 miliarde euro, discuţiile dintre Nicosia şi partenerii internaţionali indicând preluarea a 15,6% din depozitele mai mari.

O sursă oficială europeană a declarat că instituţiile financiare internaţionale discută cu Ciprul scutirea depozitelor mai mici de 100.000 de euro de la taxa specială prin impunerea unei taxe mai mari, de 15,6%, asupra depozitelor mari. Multe dintre depozitele mari din Cipru sunt deţinute de entităţi din străinătate, în principal din Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat luni acordul de bailout convenit de zona euro şi Cipru, considerând că taxarea depozitelor bancare reprezintă o decizie incorectă şi periculoasă.

Zona euro a convenit sâmbătă un acord de bailout de 10 miliarde euro pentru cipru, care presupune drept precondiţie o taxă specială asupra depozitelor bancare din ţară, de 6,75% în cazul economiilor de sub 100.000 euro, respectiv 9,9% din sumele care depăşesc această valoare.

Ciprul se grăbeşte să renegocieze termenii înţelegerii, pentru a linişti populaţia nemulţumită şi pentru a asigura trecerea proiectului prin parlament.

Dezbaterile din parlament au fost amânate în două rânduri, duminică şi luni, din cauza temerilor că proiectul ar putea să nu obţină voturile necesare. Astfel, votul este programat pentru marţi. Între timp, sucursalele bancare rămân închise până miercuri, pentru a preveni retragerile masive de bani.

Partidul Disy, care îl susţine pe Anastasiades, are 20 de voturi în legislatura de 56 de membri, având nevoie de cel puţin 9 voturi suplimentare pentru a asigura ratificarea acordului. Partidul comunist „Akel”, cu 19 membri, şi partidul Edek, cu 5 locuri, au anunţat că vor vota împotrivă. Potrivit televiyunii de stat CYBC, şi partidul Diko, cu 8 membri în Parlament, va vota împotrivă.

Taxa specială a fost întâmpinată cu furie în rândul populaţiei cipriote, în timp ce pe plan internaţional există temeri privind stabilirea unui precedent periculos în zona euro prin accesarea depozitelor bancare.

Moneda euro s-a depreciat marţi dimineaţă la 1,2942 dolari din cauza temerilor privind votul din Parlamentul cipriot.

Economistul italian Lorenzo Bini Smaghi, fost membru în Consiliul Executiv al Băncii Centrale Europene, a declarat marţi la Hong Kong că imaginile de la televizor cu cozi la bancomatele din Cipru ar putea avea un efect psihologic puternic în ţările de la periferia zonei euro.

„Televizorul sperie oamenii şi nu toată lumea ştie ce diferenţă este între Cipru şi Italia sau Spania”, a afirmat Bini Smaghi, precizând că decizia i se pare una incorectă.

În SUA, Departamentul Trezoreriei a anunţat că monitorizează atent situaţia din Cipru, iar secretarul general Jacob Lew a păstrat legătura cu partenerii europeni.

„Este important ca Ciprul şi partenerii săi din zona euro să rezolve situaţia în mod responsabil şi corect, asigurând stabilitatea financiară”, se spune într-un comunicat al Trezoreriei SUA.

Viceguvernatorul băncii centrale a Australiei Philip Lowe a declarat că decizia de a obliga deţinătorii de depozite din Cipru să contribuie la programul de finanţare reprezintă „un pas înapoi” pentru zona euro şi ar putea creşte instabilitatea din sistemul financiar.

Pe lângă taxa specială, acordul de bailout al Ciprului presupune privatizări şi creşterea taxei unice pe profiturile companiilor de la 10% la 12,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...