SENTIMENTUL de dimineaţă: Cipru a refuzat aberaţia. Jucătorii se tem şi de asta. Şi de ce ar urma

La Bursa din Bucureşti vor continua acrobaţiile, probabil pe scădere de preţuri. Aberaţia naţionalizării depozitelor bancare din Cipru a fost respinsă, ieri, de parlamentul ţării mediteraneene. Totuşi, problema eventualului faliment cipriot ameninţă încă liniştea pieţelor. Iar SUA nu poate fi zilnic furnizoare de veşti bune compensatorii, cum a fost ieri dimineaţă.
Adrian N. Ionescu - mie, 20 mart. 2013, 07:26
SENTIMENTUL de dimineaţă: Cipru a refuzat aberaţia. Jucătorii se tem şi de asta. Şi de ce ar urma

Optimismul de ieri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a speculat consistent statisticile imobiliare bune, venite în ajun din SUA.

Au putut continua, astfel,  jocurile cu mari pachete la Fondul Proprietatea (FP) şi la cele 3 societăţi de investiţii financiare (SIF). La acestea din urmă se mai poate obţine, prin cumpărare de acţiuni, dreptul de a vota o echipă de conducere sau alta, pe următorii patru ani.

Mediul este, însă, departe de a susţine creşterile de ieri, foarte speculative, la rândul lor, dacă nu chiar acrobatice.  După lichiditatea bună de ieri (tranzacţii de peste 9,5 milioane de euro), prudenţa ar putea să-şi ceară drepturile.

Rămâne valabil esenţialul din ceea ce a spus, în SENTIMENTUL de ieri, Mihai Mureşian, directorul de tranzacţii de la Intercapital Invest, pentru ECONOMICA.NET:

„Intrăm într-o perioadă de „distribuţie“ (a câştigurilor din creşterile anterioare n.r.), caracterizată de corecţii şi de reveniri, deci de o evoluţie mai curând laterală“.

 

Repere tehnice

„Faza corectivă“ a mimat creşterea, ieri,la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Credem, încă,  în instalarea perioadei de corecţii „de primăvară“, deşi pare prematură după mai cele mai recente estimări ale lui Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities. Estimările respective au fost făcute, însă, înainte de evenimentul cipriot. 

„Faza corectivă“ ar fi trebuit să se producă după atingerea unui nou maxim, la 29.500 de puncte, al indicelui BET Fi, de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Ar putea dura câteva luni şi ar putea fi mai curând severă, decât blândă ca o „mare consolidare“, după cum spunea Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în cel mai recent raport săptămânal al său, cel de lunea trecută (ieri a sărit rândul, probabil ca să vadă cât de amplă este furia pieţelor).

Suportul de la 27.300 de puncte ar putea fi  supus atacului chiar azi, iar rezistenţa de la 29.500 tot mai îndepărtată (v. cap. „DIDACTICE“).

„Nu cred vă vom ajunge curând la maximele deja atinse în acest an. Poate, ştiu eu, vreun SIF sau Petrom“, a mai spus Mihai Mureşian.

BET Fi face media ponderată a variaţiilor cotaţiilor Fondului Proprietatea şi a celor 5 Societăţi de Investiţii Financiare (SIF). Acestea sunt cele mai vânate acţiuni de la BVB pentru că au expunere pe aproape tot ce este mai valoros în economia românească.

Vom vedea, astfel, şi cât de confortabil ne mai aflăm pe  tendinţa de creştere anuală, confirmată în ianuarie.

„Până una-alta, perspectiva noastră rămâne pozitivă, în aşteptarea atingerii nivelului menţionat“, adică a rezistenţei de la 29.500 de puncte, credea, lunea trecută, Dan Rusu.

Incă este posibil.

Deocamdată ne uităm la suportul de la 23.700 şi, la nevoie, coborâm în Arhivă, să căutăm altul mai mic.

Pentru indicii şi repere în plus, ECONOMICA.NET vă propune şi articolele:

 Unde fug banii din depozitele bancare. Alternative de investiţii cu risc scăzut

 Care sunt cele mai profitabile companii de la bursă

 Goana după cele mai profitabile dividende. Care sunt estimările brokerilor

 Ce dividende vor da campionii Bursei în acest an, care este interesant să fie comparat cu altele mai vechi pe aceeaşi temă, sau pe unele similare:

 Dividendele pe care le vor da SIF-urile, chiar şi cu preţul desfiinţării,

 Câştigătoarele anului 2013. Care sunt favoritele brokerilor şi eventualele surprize, ca şi în

 Şi, consolidarea pieţei la actualele niveluri de preţuri ar putea fi o ocazie bună pentru cei ce sunt atenţi la Cum să strâng banii pentru pensia de peste 30 de ani.


Arhiva

Reluăm câteva fraze din „Sentimentele“ mai vechi, pentru că utilitatea lor analitică este încă valabilă.

Fie şi măcar pentru că, „la carte scrie“ că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere. Şi vice – versa.

Până mai ieri spuneam că:

* „Odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“, scria Dan Rusu în primul raport din acest an. Două luni mai târziu tendinţa a fost confirmată, iar acum este ţinută în frâu de chestiunea cipriotă.

* Tendinţa principală (pe termen mediu) de creştere este în siguranţă atâta vreme cât piaţa se află deasupra „zonei suport“, care se întinde în jurul pragului de la 26.000, între 25.600 şi 26.200, potrivit celui mai recent raport săptămânal al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities.

Zona de confort s-a deplasat mai sus, după cum am spus-o deja.

* Reperul dat în raportul din 4 februarie suna aşa: „Cât timp (BET Fi , n.r.) evoluează peste zona de suport 25.800 – 26.200, tendinţa generală este de creştere“.

* În acest fel, tendinţa de creştere nefiind compromisă, „ulterior, odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“.

* Piaţa îşi caută forţa de a trimite indicele BET Fi în zona ţintă de dincolo de 27.500 de puncte, identificată cu aproximaţie, acum vreo două săptămâni de Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

*Indicele este o mărime adimensională.

Piaţa stă sub rezistenţele menţionate mai sus, şi pe suporturile care o menţin pe tendinţa de creştere.

A devenit articol de arhivă „penetrarea decisivă“ peste 25.000 de puncte.  De „penetrarea“ respectivă  „aveam nevoie, pentru a miza pe un an 2013 pozitiv“, scria Dan Rusu, în ultimul Indexwatch din 2012.

Nu ne dorim să ajungem să ne punem speranţele că fosta rezistenţă de la 25.000 va funcţiona cu succes ca suport.

Mai devreme analistul spunea: „Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care BET FI va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un  raport anterior  BT Securities, Dan Rusu.

Între timp, pragul de la 25.000 a fost depăşit şi tendinţa de creştere s-a consolidat, trecând şi de 26.000 de puncte. 

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Cândva, anul trecut, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte  şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil  „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Nu vrem să ne gândim la suporturi atât de vechi. ultima zi în care le-am comentat a fost 25 februarie, în

SENTIMENTUL de dimineaţă: Mari pretenţii, preţuri blocate. Analiştii pregătesc alternative negative

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

 „DIDACTICELE“

 Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

 Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

 

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

 MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

 Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Mai întâi:

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...