Valoarea activelor nete înregistrate de Pilonul II a crescut cu 47% în februarie 2013

Valoarea activelor nete înregistrată de fondurile de pensii administrate privat la 28 februarie 2013 a fost de 10,28 miliarde lei (2,35 miliarde euro, BNR - curs de schimb la 28 februarie 2013), un avans de 46,70% faţă de februarie 2012, potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private /CSSPP/.
Economica.net - mie, 20 mart. 2013, 14:42
Valoarea activelor nete înregistrate de Pilonul II a crescut cu 47% în februarie 2013

Valoarea activelor înregistrate de Pilonul II a crescut cu numai 2,92% comparativ cu luna ianuarie.

În februarie 2013, 5,83 milioane persoane participau la fondurile de pensii administrate privat – Pilonul II, în creştere cu 4,6% comparativ cu februarie 2012 şi cu 0,51% faţă de luna precedentă. Valoarea medie a unui cont în Pilonul II a fost, la 28 februarie 2013, 1.823 lei, reprezentând 417 euro (BNR – curs de schimb 28 februarie 2013).

În ceea ce priveşte distribuţia pe vârstă, în februarie 2013, 55% dintre participanţi aveau vârsta de până în 35 ani şi 45% vârsta de peste 35 de ani. Pe gen, distribuţia a fost următoarea: 52% erau bărbaţi şi 48% femei.

În luna februarie 2013 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 240,25 milioane lei (54,98 milioane euro – curs BNR la 28 februarie 2013), un avans de 25,76% comparativ cu aceeaşi lună din 2012 şi de 8,05% faţă de luna anterioară.

Sumele plasate în depozite bancare şi obligaţiuni municipale au înregistrat scăderi în februarie 2013 comparativ cu aceeaşi lună din 2012, în timp ce sumele plasate în celelalte clase de active au înregistrat creşteri cuprinse între 2,11% şi 67,50%, în condiţiile în care activele totale au crescut cu 46,70%. Comparativ cu luna anterioară, s-au înregistrat creşteri în cazul sumelor plasate în titluri de stat, acţiuni şi fonduri de mărfuri şi metale preţioase, sumele plasate în celelalte clase de active au înregistrat scăderi cuprinse între 1,10% şi 17,07%, în timp ce activele totale au crescut cu 2,92%.

În februarie 2013, 93,92% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în ţară, în creştere comparativ cu februarie 2012 (90,62%) şi faţă de ianuarie 2013 (93,75%), iar 6,08% reprezentau plasamente în state membre UE.

În ceea ce priveşte Pilonul III, 296.044 participanţi erau înregistraţi la fondurile de pensii facultative la 28 februarie 2013, un avans de 11,34% faţă de februarie 2012 şi de numai 0,98% peste nivelul din luna anterioară. Valoarea medie a unui cont a fost de 2.137 lei, reprezentând 489 euro.

Valoarea activelor nete a atins în februarie 2013 632,72 milioane lei (144,79 milioane euro), înregistrând un avans de 34,22% faţă de aceeaşi lună din 2012 şi 2,28% comparativ cu luna precedentă (33,57% şi respectiv, 2,59% raportat la moneda euro).

În februarie 2013, pentru 50% dintre participanţi contribuţiile au fost plătite de către angajatori, 37% dintre participanţi au plătit singuri contribuţiile, iar 13% dintre participanţi au plătit contribuţiile împreună cu angajatorii lor.

Sumele plasate în depozite bancare, obligaţiuni municipale şi obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale au înregistrat scăderi în februarie anului 2013 comparativ cu februarie 2012. În cazul celorlalte clase de active s-au înregistrat creşteri ale sumelor plasate cuprinse între 20,51% şi 39,10%, în condiţiile unui avans al activelor totale de 34,21%. Raportat la ianuarie 2013, au înregistrat scăderi sumele plasate în obligaţiuni municipale, obligaţiuni corporative, obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale şi fonduri de mărfuri şi metale preţioase, în timp ce sumele plasate în celelalte clase de active au înregistrat creşteri cuprinse între 1,25% şi 18,72%, în condiţiile unui avans al activelor totale de 2,28%.

În cea de-a doua lună a anului 2013, 93,84% din activele din Pilonul III erau plasate în ţară, în creştere comparativ cu februarie 2012 (91,57%) şi ianuarie 2013 (93,79%), în timp ce 6,16% din active erau plasate în state UE.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...