În nota efectuată de Corpul de Control al Guvernului privind prejudiciul înregistrat de Hidroelectrica se arată că, în perioada 2009-2011, compania a efectuat cheltuieli de protocol în cuantum de 4,4 milioane lei, depăşind sumele aprobate în bugetele aferente anilor 2009, 2010 şi 2011 pentru această categorie de cheltuieli.
Depăşirea a fost de 537.000 lei în 2009, 984.000 lei în 2010 şi de 109.000 lei în 2011.
În perioada 2009-mai 2012, Hidroelectrica a achiziţionat produse de protocol de valoare mare, precum seturi de felicitări cu medalii din aur (7,77 grame/bucata) şi argint (22 de grame/bucata), pliante policrome tip felicitare şi plicuri policrome, pentru care a plătit suma totală de 905.834 lei (482.709 lei la nivelul sucursalelor şi 423.125 lei la nivel executiv), obiecte din piele, printre care 90 de genţi la preţul unitar de 704 lei, 70 de genţi cu portofel la un preţ unitar de 859 lei, 32 documente holder de piele la un preţ unitar de 868 lei, obiecte de artă, printre care două tablouri – unul în valoare de 6.000 lei, iar cel de-al doilea în valoare de 5.227 lei, bijuterii, printre care un set de butoni Mont Blanc şi un set de butoni Dunhill în valoare totală de 3.681 lei, precum şi o brichetă Dupont de 1.800 lei, precum şi parfumuri marca Versace, Givency, Roberto Cavalli, Cacharel, Gucci şi altele, se arată în document.
Tot în perioada 2009-2012, Hidroelectrica a cedat Ministerului Economiei dreptul de folosinţă pentru un număr de 10 autoturisme (câte două autoturisme Mitsubishi Pajero, Mitsubishi Outlander şi Volkswagen Passat, precum şi câte un autoturism Audi A6, Audi Allroad, Volkswagen Tiguan şi Renault Laguna), suportând toate cheltuielile ocazionate de exploatarea acestora (întreţinere, reparaţii, carburanţi), în cuantum total de 1,29 milioane lei.
Pentru cinci din aceste autoturisme nu au fost încheiate contracte de comodat şi nici formalităţi de predare-primire între reprezentanţii societăţii şi cei ai ministerului.
În opinia inspectorilor, răspunderea pentru paguba produsă Hidroelectrica prin suportarea cheltuielilor aferente exploatării celor 10 autoturisme, în perioada în care acestea au fost date în comodat Ministerului Economiei, revine directorilor generali şi celorlalţi reprezentanţi ai societăţii care au aprobat sau avizat, după caz, cedarea folosinţei autovehiculelor în condiţii păgubitoare pentru societate şi/sau efectuarea plăţilor.
Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că Guvernul va trimite către Direcţia Naţională Anticorupţie un raport din care rezultă că Hidroelectrica a fost prejudiciată de sute de milioane euro şi a apreciat că banii au ajuns „pe la Videanu şi PDL”.
Hidroelectrica este deţinută de Ministerul Economiei şi se află în insolvenţă din iunie anul trecut, unul dintre motivele intrării în insolvenţă fiind contractele directe.