Moneda naţională s-a apreciat la deschiderea sesiunii interbancare de luni, cursul coborând spre 4,4150 lei/euro, pe fondul optimismului jucătorilor, după ştirea că un acord final asupra unui plan de salvare a Ciprului a fost obţinut în noaptea de duminică spre luni.
La deschidere, euro era cotat la 4,4180 – 4,4210 lei, în scădere faţă de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când operaţiunile se perfectau în jurul nivelului de 4,4260 lei/euro.
Ulterior, vânzările de valută au dus cursul până la 4,4150 – 4,4180 lei. Evoluţia a fost determinată de optimismul jucătorilor, după ce în noaptea de duminică spre luni a fost aprobat un acord final asupra unui plan de salvare a Ciprului.
Vineri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4286 lei/euro şi 3,4225 lei/dolar.