5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în aceasta dimineaţă – 26.03.2013

Siemens vrea să îşi mute în România o parte din producţie, un milion de hectare din cele mai bune soluri ale ţării, echivalentul a trei judeţe, sunt deţinute deja de străini şi despre criza din Cpru. Citeşte pe larg revista presei din 26 martie 2013
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 06:15
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în aceasta dimineaţă - 26.03.2013

ŞtirileProTV: Siemens isi muta in Romania o parte din productie. Romania a intrat in vizorul investitorilor nemti. Presa germana scrie ca celebrul concern Siemens isi va muta la noi o parte din capacitatile de productie. In acest moment, Siemens are deja in Romania patru fabrici care produc diverse componente: trei la Sibiu si una la Buzias. Germanii vor sa isi extinda insa aceste capacitati prin relocarea unor activitati din Germania. Cei de la Siemens spun ca, deocamdata, negociaza cu sindicatele din Germania reducerile de personal din fabricile de unde vor fi transferate catre Romania anumite activitati de productie. Abia dupa finalizarea acestor negocieri vor anunta ce se transfera si unde.

România liberă: Un milion de hectare din cele mai bune soluri ale ţării, echivalentul a trei judeţe, sunt deţinute deja de străini. Mai au străinii vreun interes să cumpere terenuri agricole în România? Din 1 ianuarie 2014, România este obligată prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană, să renunţe la interdicţia impusă străinilor-atât europeni cât şi din alte ţări- de a cumpăra terenuri agricole. Din totalul de 14 milioane de hectare de teren agricol, societăţile comerciale cu acţionariat străin deţin în jur de 1 milion, adică echivalentul suprafeţei a 3 judeţe. Achim Irimescu, secretar de stat în MADR, poate doar să-şi exprime regretul: “Răul a fost deja făcut, când s-a permis achiziţia terenurilor de către persoanele juridice”. Cifra de 1 milion de hectare sună impresionant, însă în spatele ei se mai ascunde un aspect: calitatea terenurilor cumpărate de SRL-urile înfiinţate de străini.

ZF – Cipru: depozitele mari sunt taxate cu 40%. BNR spune că băncile locale sunt sigure. Băncile cipriote din România au depozite de 425 mil. euro, sumă care poate fi acoperită cu uşurinţă de Fondul de Garantare. Autorităţile de la Nicosia şi liderii zonei euro au ajuns la un acord privind ajutorul financiar de 10 mld. euro acordat statului cipriot, cu condiţia sacrificării Cyprus Popular Bank, a doua mare bancă din Cipru, cunoscută în România ca Marfin Bank, şi cu preţul taxării cu până la 40% a depozitelor bancare de peste 100.000 de euro. BNR şi oficialii celor două bănci afirmă că lucrurile sunt sub control la nivel local, Marfin şi sucursala Bank of Cyprus având o poziţie financiară solidă, astfel că nu este nevoie de vreo intervenţie pentru o eventuală salvare a acestora sau pentru protejarea deponenţilor.

Capital: Ce se ascunde în spatele prețurilor mari la energie. Liberalizarea sectorului energetic va crește concurența, va îmbunătăți serviciile și va dirija subvențiile către cei care au cu adevărat nevoie de ele. Deocamdată, o simțim mai mult în valoarea facturilor. Manifestații violente, oameni care își dau foc în mijlocul mulțimilor de protestatari, companii de electricitate sancționate sever și, în cele din urmă, demisia guvernului. S-a întâmplat recent la sud de Dunăre și, deși evenimentele s-au petrecut pe fondul sărăciei și corupției generalizate, factorul declanșator a fost creșterea semnificativă a facturilor la energie.

ZF: Management privat la Poştă: de trei luni, nici măcar raportul pe 2012. Deşi managementul privat s-a instalat de aproape trei luni la Poştă, nici măcar raportul aferent anului 2012, şi nici pe 2011, în care să se prezinte situaţia operatorului de servicii poştale, nu a fost publicat pe site-ul companiei, aşa cum au celelalte poşte europene. Poşta Austriacă a publicat pe 14 martie raportul de 100 de pagini aferent activităţii anului 2012. De pe site-ul Poştei Române lipsesc şi declaraţiile de avere, în condiţiile în care noua conducere ar fi trebuit să aducă mai multă transparenţă în companie.

Te-ar mai putea interesa și
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află în topul cartierelor în care locuitorii percep costul vieții ca fiind......
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...