CE vrea să reducă ajutoarele de stat din 2014

Comisia Europeană (CE) vrea să reducă, din 2014, ajutoarele de stat, propunere respinsă de România şi alte ţări, şi să accepte acordarea de finanţări nerambursabile doar prin fondurile structurale, nu şi de la buget, sprijinul la nivel naţional urmând să fie aplicat în special prin garanţii.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 13:26
CE vrea să reducă ajutoarele de stat din 2014

„La nivelul autorităţilor publice sunt grupuri de lucru în cadrul cărora România îşi construieşte poziţia astfel încât atunci când se duce la Comisia Europeană împreună cu restul statelor membre să afle tot mai mult poziţia agenţilor economici de pe piaţă. Din modificările propunse de Comisia Europeană, după 2014 scad intensităţile pentru ajutor de stat regional. Noi împreună cu alte state membre, mai ales cele din ultimele două valuri care au aderat la Uniunea Europeană, încercăm să menţinem intensităţile la nivelul actual”, a declarat marţi Mihaela Marinescu, inspector de concurenţă la Direcţia Ajutor de Stat în cadrul Consiliului Concurenţei (CC) la conferinţa „Mediafax Talks about SMEs” organizată de Mediafax în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor.

Ea a îndemnat firmele să transmită poziţiile lor Comisiei Europene pentru a se menţine nivelul actual, întrucât scăderea ajutorului de stat cu 20% ar avea un impact puternic mai ales asupra IMM-urilor, care reprezintă motorul economiei atât în România, cât şi în celelalte state din Uniunea Europeană.

Un alt aspect evidenţiat de Marinescu este acela că granturile nu vor mai fi acceptate de către CE ca o formă transparentă decât în cazul fondurilor structurale, iar în rest, mai ales pe partea de dezvoltare regională, se va pune accent pe fonduri de garantare şi garanţii.

„Dacă vreţi granturi, eu zic să vă îndreptaţi atenţia către fonduri structurale, în rest fondurile naţionale or să fie, pentru că aşa ne cere Comisia, înspre garanţii”, a sfătuit inspectorul CC firmele.

În ceea ce priveşte schemele de minimis, Marinescu a arătat că România şi alte state membre au solicitat CE ridicarea plafonului de la 200.000 de euro la 500.000 de euro, însă potrivit unor surse din interior acest lucru nu va fi posibil.

Ea a mai precizat că autorităţile lucrează împreună cu Ministerul Fondurilor Europene pentru a lansa schemele de finanţare în 2014 şi a recomandat firmelor să trimită semnalele din piaţă pentru a fi luate în considerare, pentru că de la „birouri există o altă imagine”.

Te-ar mai putea interesa și
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 9,4105 lei (2,32%), ajungând la o cotaţie de 415,3204 lei, de la 405,9099 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o......
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării rețelelor
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării ...
Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc semnarea oficială a documentelor de constituire a noii companii din ...
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Firma ungară MVM CEEnergy este în negocieri cu compania turcă de gaze Botas pentru un nou acord de import de gaze, a anunţat ...
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit ...