Mai mulţi senatori propun desfiinţarea Rasdaq

Un grup de senatori au iniţiat un proiect de lege care prevede desfiinţarea pieţei Rasdaq şi asigură acţionarilor dreptul de a alege pe ce piaţă sau sistem alternativ de tranzacţionare vor transfera companiile, sau dacă le vor delista.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 13:32
Mai mulţi senatori propun desfiinţarea Rasdaq

Proiectul este semnat de 28 de senatori din PSD, PDL, PNL, UDMR, PP-DD şi UNPR şi a fost înregistrat săptămâna trecută la Senat.

În expunerea de motive a iniţiativei legislative se spune că proiectul de act normativ a fost supus consultărilor publice timp de 30 de zile pe site-ul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

La mijlocul lunii noiembrie CNVM a supus dezbaterii publice un proiect de act cu caracter normativ care prevedea ca firmele de pe Rasdaq să fie mutate pe una din pieţele reglementate sau un sistem alternativ de tranzacţionare, în caz contrar urmând să fie transferate automat pe sistemul alternativ al Bursei de Valori Bucureşti. Prevederile proiectului respectiv sunt foarte apropiate de cele cuprinse în proiectul înaintat de grupul de senatori.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anunţat la mijlocul lunii februarie că va transmite către Ministerul Finanţelor Publice o propunere de proiect legislativ pentru restructurarea pieţei Rasdaq, care asigură acţionarilor firmelor de pe Rasdaq dreptul de a alege pe ce piaţă sau sistem alternativ de tranzacţionare se vor muta. Propunerea de proiect legislativ a fost transmisă către Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere că CNVM nu are dreptul de a promova proiecte legislative.

„Având în vedere solicitările transmise de Comisia Europeană ca autorităţile române să furnizeze informaţii concrete cu privire la clasificarea pieţei Rasdaq sau eventuale modificări ale statutului acestei pieţe şi să transmită un calendar pentru adoptarea acestor modificări, propunem soluţionarea acestei situaţii printr-un proiect de lege care să cuprinsă măsuri urgente în sensul conformării cu prevederile Directivei 2004/39/CE privind pieţele de instrumente financiare. Importanţa iniţierii acestui proiect de lege reiese şi din atenţionarea Guvernului României – Ministerul Afacerilor Europene cu privire la faptul că lipsa unui răspuns clar şi la obiect la solicitările Comisiei Europene va declaşa o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiei României ca stat membru de conformare la prevederile europene incidente”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege prezentat de grupul de senatori.

Potrivit proiectului, în termen de 45 de zile de la intrarea legii în vigoare, Bursa de Valori Bucureşti trebuie să întocmească o listă cu firmele care îndeplinesc condiţiile pentru cotarea pe piaţa reglementată. Dacă BVB nu va dispune de toate informaţiile necesare privind unele dintre firme, în cel mult 5 zile de la intrarea legii în vigoare va solicita detalii suplimentare de la societăţile respective sau de la Depozitarul Central. Informaţiile trebuie transmise Bursei în maxim 5 zile de la primirea notificării.

Ulterior, Bursa va transmite lista către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, iar în cel mult zece zile instituţia va publica pe site-ul său lista respectivă şi va anunţa firmele că se pot transfera pe piaţa reglementată.

Următoarea etapă prevede ca în cel mult patru luni firmele să convoace AGA pentru a consulta acţionarii cu privire la transferul pe o piaţă reglementată, pe un sistem alternativ de tranzacţionare sau dacă societatea se va delista.

„În situaţia în care adunarea generală a acţionarilor nu aprobă iniţierea demersurilor pentru admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată autorizată de CNVM, ci tranzacţionarea pe un sistem alternativ de tranzacţionare sau retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor, acţionarii care nu au votat în favoarea hotărârii adunării generale a acţionarilor au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate”, se arată în proiectul legislativ.

Firma va trebui să convoace o nouă AGA, în termen de trei luni, pentru anunţarea preţului la care vor fi răscumpărate acţiunile. Preţul va fi stabilit în baza unui raport întocmit de un evaluator independent înregistrat la CNVM. Acţionarii care nu au votat în favoarea deciziei AGA, au dreptul să solicite răscumpărarea titlurilor deţinute în termen de 30 de zile de la publicarea deciziei AGA în Monitorul Oficial, iar acţiunile vor fi plătite în maximum 45 de zile de la primirea cererii respective de către firmă.

În cazul în care acţionarii vor aproba transferul pe o piaţă reglemenatată, firma va transmite la CNVM spre aprobare un prospect de admitere la tranzacţionare în cel mult trei luni.

Proiectul legislativ prevede, totodată, ca în termen de 45 de zile Bursa să întocmească şi să transmită către CNVM şi o listă cu firmele care nu îndeplinesc criteriile pentru transferul pe o piaţă reglementată. Comisia va publica şi notifica aceste firme că trebuie să convoace acţionarii pentru alegerea unui sistem alternativ de tranzacţionare sau pentru delistare. AGA trebuie convocată în cel mult patru luni.

În cazul în care timp de un an acţionarii nu vor lua nicio decizie în ceea ce priveşte mutarea de pe Rasdaq, firma va trece automat pe un sistem alternativ de tranzacţionare care urmează să fie înfiinţat de BVB, ATS Rasdaq. Şi în acest caz, firmele trebuie să răscumpere acţiunile deţinute de investitorii care nu sunt de acord cu transferul.

Proiectul de lege vizează şi firmele ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe segmentul titlurilor ‘Nelistate” de la BVB, iar prevederile se aplică şi societăţilor aflate în insolvenţă.

Propunerea legislativă a fost transmisă şi Guvernului pentru primirea unui punct de vedere.

Statutul incert al pieţei Rasdaq este o problemă care trenează de mai mulţi ani şi pentru care CNVM şi Bursa nu au reuşit să găsească o soluţioneze.

Situaţia a început după ce în 2004 au fost schimbate prevederile la nivel european, astfel că Rasdaq nu mai poate fi considerată piaţă reglementată, aşa cum CNVM a stabilit la înfiinţarea Rasdaq, în 1996. După 2004, CNVM nu a încadrat Rasdaq ca sistem alternativ de tranzacţionare, astfel că acest segment de tranzacţionare nu este încadrat în prezent în niciuna din cele două tipuri de pieţe.

Clarificarea statutului pieţei Rasdaq a dus în acest an la o dispută între Bursa de Valori Bucureşti şi Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC), după ce asociaţia a anunţat că Bursa a transmis către CNVM o solicitare pentru calificarea/autorizarea pieţei Rasdaq ca sistem alternativ de tranzacţionare şi a cerut publicarea informaţiile respective.

Pe piaţa Rasdaq sunt listate 1.072 de societăţi, cu o capitalizare totală de 9,339 miliarde lei (2,115 miliarde euro). În ultimii şase ani, aproape jumătate dintre companiile de pe Rasdaq s-au delistat, numărul acestora coborând de la 2.019 în anul 2007, când bursa atingea maxime istorice.

În ultimii ani, rulajele au scăzut continuu, iar tranzacţiile de anul trecut abia au însumat 218,6 milioane lei (48,9 milioane euro), de 2,6 ori mai puţin faţă de 2011, când operaţiunile au cumulat 575,3 milioane lei (136,2 milioane euro). Rulajul total este cu mult sub cel înregistrat în 2007, când a fost un vârf de 4,254 miliarde lei (1,287 miliarde euro).

Pe piaţa reglementată a BVB sunt listate în prezent acţiuni emise de 80 de companii, cu o capitalizare totală de 102,526 miliarde lei (22,23 miliarde euro), iar la categoria titlurilor „Nelistate” sunt 25 de firme. Rulajele au scăzut din 2007 de la 13,8 miliarde lei (4,152 miliarde euro), la 7,436 miliarde lei (1,674 miliarde euro) anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost asamblate la uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan 466.838 de vehicule....
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...