Prima Casă: Câţi bani mai sunt disponibili în program

Valoarea finanţărilor acordate prin programul "Prima Casă" a ajuns la 3,18 miliarde de euro, pentru 87.000 de beneficiari, rata de default fiind în prezent de 0,1%, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri în valoare de 572 milioane de euro, potrivit datelor Fondului de Garantare.
Economica.net - mie, 27 mart. 2013, 10:09
Prima Casă: Câţi bani mai sunt disponibili în program

Valoarea finanţărilor acordate prin programul „Prima Casă” a ajuns la 3,18 miliarde de euro, pentru 87.000 de beneficiari, rata de default fiind în prezent de 0,1%, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri în valoare de 572 milioane de euro, potrivit datelor Fondului de Garantare.

În 2013 au fost depuse 6.000 de cereri, valoarea finanţării fiind de 210 milioane de euro. În 2012 cererile depuse au totalizat 1,01 miliarde de euro, pentru 27.000 de dosare, conform datelor prezentate miercuri de Irina Constantinescu, director coordonator Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

„La ritmul în care se acordă garanţiile suma ar ajunge pentru tot acest an. Toate băncile care solicită suplimentarea banilor primesc bani în funcţie de ritmul creditării. Dacă se vor menţine aceleaşi condiţii banii vor ajunge pentru tot anul. Suma de 572 milioane de euro reprezintă fonduri alocate deja băncilor”, a declarat Constantinescu, la o conferinţă pe teme imobiliare.

Ea a arătat că Fondul primeşte circa 100 de dosare pe zi.

Referindu-se la posibilitatea modificării programului „Prima Casă” în „Noua Casă”, Constantinescu a arătat că Fondul a recomandat în cadrul consultărilor care vizează acest program să se aibă în vedere încurajarea achiziţiilor de construcţii noi.

„Acest program a fost unul de sprijin, dar nu poate continua în aceste condiţii. Trebuie să vedem ce se poate face cu banii respectivi pentru a se încuraja anumite sectoare, nu trebuie să suştinem la nesfârşit doar piaţa veche”, a adăugat reprezentantul Fondului.

Potrivit datelor FNGCIMM, ponderea imobilelor noi (construite după 2008) a crescut de la mai puţin 30% în primii ani la 34% în 2012.

În funcţie de numărul de camere, preponderent au fost achiziţionate prin program cel cu 2 camere (51% pe total program), urmate de cele cu 3 camere (28%), în timp ce garsonierele reprezintă o pondere de 12%, iar apartamentele cu peste 3 circa 9%.

Circa 70% dintre beneficiari au vârste de 25-35 de ani, fapt care ţine de eligibilitatea de a contracta un credit pe 30 de ani. La acest capitol se remarcă o scădere în ultimul an a ponderii persoanelor sub 25 de ani care accesează un credit prin „Prima Casă”, ceea ce arată că tinerii au acces mai greu la creditare şi nu reuşesc cu veniturile pe care le au să acceseze un împrumut bancar.

Distribuţia garanţiilor acordate în funcţie de vârstă 69% au fost acordate pentru persoane de 25-35 de ani, 15% sub 25 de ani, iar 16% au peste 35 de ani.

Începând cu anul 2011 Fondul remarcă o creştere semnificativă a ponderii beneficiarilor cu o vârstă de peste 35 de ani comparativ cu primii ani, concomitent cu scăderea ponderii categoriei de beneficiari sub 25 de ani.

Totodată se înregistrează în timp o tendinţă de creştere a ponderii imobilelor cu 3 camere achiziţionate, în principal în detrimentul imobilelor cu o cameră.

Pe de altă parte, zona Bucureştiului are cea mai redusă pondere a beneficiarilor de peste 35 de ani şi cea mai crescută pondere a beneficiarilor sub 25 de ani. Cele mai ridicate ponderi ale beneficiarilor peste 35 de ani sunt în zonele sud-est şi sud-vest.

Analiza evoluţiei preţului mediu pe metru pătrat de suprafaţă utilă în funcţie de regiunea în care se află imobilul a relevat diferenţe de preţ între Bucureşti şi restul ţării de circa 30%. Cele mai mici preţuri se înregistrează în regiunile Vest şi Nord-Vest.

„Se observă că în toate regiunile ţării (exceptând zona Bucureşti-Ilfov) preţul mediu pe metru pătrat de suprafaţă utilă a crescut în primul trimestru al anului curent comparativ cu anul trecut”, potrivit FNGCIMM.

Beneficiarii programului „Prima Casă”, aplicat din anul 2009, sunt persoanele care nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul/soţia nicio locuinţă sau care deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul/soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...