Oprescu: Elcen va fi privatizată prin delegare de serviciu, după modelul Apa Nova, sau prin PPP

Electrocentrale Bucureşti va fi privatizată, după fuziunea cu RADET, prin delegare de serviciu, după modelul Apa Nova din 1999, municipalitatea analizând însă şi varianta încheierii unui parteneriat public-privat (PPP), a declarat, la Guvern, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Economica.net - mie, 27 mart. 2013, 15:24
Oprescu: Elcen va fi privatizată prin delegare de serviciu, după modelul Apa Nova, sau prin PPP

El a arătat că, astfel, ar putea fi asigurat necesarul de fonduri pentru refacerea reţelelor de distribuţie a energiei termice, care la o primă evaluare se ridică la 1,8 miliarde euro.

„În urma consultării cu Banca Mondială şi FMI, am căzut de acord că viitorul luminos va fi cel al delegării de serviciu. De câteva zile, însă, am început să ne punem serios problema, discutând cu consultanţii, şi o a doua variantă, aceea de a trece doar pe un parteneriat public-privat (…) Anticipăm faptul că, în aceastră structură nou, 80% se va produce energie electrică, care va fi vândută pe piaţa liberă, iar cu restul de 20%, fie într-un parteneriat public-privat, fie într-o delegare de serviciu, să putem avea aceşti bani în câţiva ani”, a spus Oprescu.

Guvernul a aprobat, miercuri, prin memorandum, comasarea Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), astfel încât activităţile de producţie şi distribuiţie să fie integrate.

Urmare a acestui proces, datoriile RADET la ELCEN vor fi stinse.

ELCEN este controlată de compania de stat Termoelectrica, iar RADET funcţionează în subordinea Primăriei Capitalei.

Neplata la termen a facturilor emise de ELCEN către RADET a dus la strângerea unor datorii, dar şi a unor majorări de întârziere care, în 30 octombrie, erau în valoare 2,24 miliarde lei, din care 1,44 miliarde lei reprezentau datoria principală, iar restul reprezentau penalizări de întârziere.

Potrivit discuţiilor anterioare cu FMI, Guvernul ar fi trebuit ca până la finele anului trecut sau începutul acestui an să plaseze pe piaţa de capital pachete de acţiuni inclusiv la Elcen Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...