Hollande, un ‘preşedinte slab’ în opinia a 51% dintre francezi

Francois Hollande este considerat ca fiind un 'preşedinte slab al Republicii' de 51% dintre francezi, în timp ce doar 22% apreciază că este un 'preşedinte bun al Republicii', potrivit unui sondaj de opinie realizat de CSA pentru canalul BFMTV, difuzat joi. 27% dintre persoanele chestionate nu au dorit să se pronunţe.
Economica.net - joi, 28 mart. 2013, 06:22
Hollande, un 'preşedinte slab' în opinia a 51% dintre francezi

‘Cadrele conducătoare /63% de păreri negative/ şi salariaţii care lucrează pentru acestea /59%/, dar şi pensionarii /55%/, sunt în mod special severi în ceea ce priveşte capacitatea lui Francois Hollande de a-şi îndeplini funcţia de şef de stat’, subliniază institutul, citat de AFP.

CSA mai remarcă faptul că ‘Francois Hollande este considerat drept un bun preşedinte al republicii de 60% dintre alegătorii săi din primul tur, o proporţie ce scade însă la 48% printre cei care l-au ales în turul doi’.

Sondajul a fost realizat pe internet la 26 şi 27 martie pe un eşantion reprezentativ de 961 de persoane care locuiesc în Franţa cu vârste de cel puţin 18 ani, folosind metoda cotelor. Publicarea anchetei CSA pentru BFMTV are loc după o serie de sondaje ce au arătat o scădere constantă a popularităţii lui Hollande, la zece luni după victoria sa împotriva lui Nicolas Sarkozy în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 6 mai 2012.

Un sondaj realizat de institutul Ifop şi publicat în weekend de Journal du Dimanche arăta de asemenea o scădere a popularităţii cu 6 puncte a preşedintelui prin raport cu luna precedentă. Potrivit Ifop, 68% dintre persoanele chestionate /faţă de 62% în februarie/ s-au declarat nemulţumite de Francois Hollande în calitate de preşedinte al republicii, faţă de 31% mulţumite şi 1% fără nicio opinie. Nu este vorba doar despre cel mai slab rezultat înregistrat de Francois Hollande de la alegerea sa, dar şi de cel mai slab rezultat înregistrat de un preşedinte francez la zece luni după preluarea funcţiei, notează Ifop.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...