IIF: O ‘reală posibilitate’ ca să asistăm la ieşirea Ciprului din zona euro

Institutul Internaţional pentru Finanţe (IIF), reprezentant al celor mai mari bănci din lume, menţionat joi că există o 'posibilitate reală' de a asista la ieşirea Ciprului din zona euro după controversatul plan financiar de salvare pe care Nicosia l-a acceptat recent, notează AFP.
Economica.net - vin, 29 mart. 2013, 06:02
IIF: O 'reală posibilitate' ca să asistăm la ieşirea Ciprului din zona euro

‘Este primul caz în care putem vedea o formă de ieşire (din zona euro) ca pe o posibilitatea reală’, a declarat economistul-şef al IIF, Philip Suttle, adăugând că aceasta ar fi ‘mult mai uşor’ pentru o ţară mică, de dimensiunile Ciprului.

‘Ciprul este pe cale să suporte toate costurile legate (…) de euro, fără să aibă vreun beneficiu’, a subliniat el în cursul unei conferinţe de presă, referindu-se la deprecierea depozitelor bancare şi la ‘depresiunea’ economică inevitabilă pentru această ţară al cărei sector financiar, crucial pentru economie, a fost amputat.

Sub presiunea creditorilor internaţionali – troica formată din FMI, UE şi BCE -, Ciprul a acceptat falimentul băncii Laiki, a doua ca mărime din ţară, şi impozitarea conturilor mai mari de 100.000 de euro în schimbul unui ajutor în valoare de 10 miliarde de euro.

‘Singura soluţie pentru ţară ar reprezenta-o devalorizarea’, imposibilă cu moneda unică, a atras atenţia Suttle, apreciind că ieşirea Ciprului din zona euro nu ar fi însoţită ‘în mod necesar’ de repercusiuni în Europa.

În schimb, IIF şi-a exprimat îngrijorarea legată de consecinţele planului cipriot de salvare asupra altor bănci europene aflate în dificultate.

‘Este absolut sigur că aceasta va majora costurile finanţării (…) băncilor slabe sau percepute ca slabe’, în special din Spania, Portugalia sau Italia, a mai afirmat Suttle.

‘Astfel, sunt agravate într-un anume fel provocările cu care se confruntă aceste ţări’, a adăugat el.

IIF, organizaţie cu sediul la Washington, reprezintă interesele a peste 470 de instituţii financiare din întreaga lume.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Anul acesta România intră în Schengen și cu frontierele terestre. Nu plec din funcția de premier până nu intrăm în Schengen
Ciolacu: Anul acesta România intră în Schengen și cu frontierele terestre. Nu plec din funcția de premier până nu ...
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu......
Poșta Română și-a înnoit flota cu 20 de mopede electrice (Video)
Poșta Română și-a înnoit flota cu 20 de mopede electrice (Video)
Poşta Română şi-a înnoit flota cu 20 de motoscutere electrice, acestea înlocuind vechea flotă de mopede, achiziţionată ...
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. Profitul net a depășit 302 milioane de lei
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. ...
Grupul Electrica raportează că în primele nouă luni ale anului 2024 a înregistrat un rezultat EBITDA în valoare de ...
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezintă un profit net de 27,4 milioane de lei ...