Managerul general al Spitalului Clinic Judeţean din Timişoara, Ciprian Bogdan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că la această unitate coplata va fi introdusă abia începând de săptămâna viitoare.
„Nu putem să aplicăm începând de azi (luni – n.r.) coplata deoarece nu avem infrastructura necesară, nu putem tăia chitanţe, nu putem înregistra această plată la contabilitate, trebuie să facem unele modificări în soft. Abia de luni (lunea viitoare – n.r.) vom aplica coplata. Miercuri se va întruni Consiliul de Administraţie şi va stabili cuantumul”, a declarat Ciprian Bogdan.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Spitalul Municipal, unde Consiliul de Administraţie se va întruni în cursul acestei săptămâni pentru a stabili valoarea coplăţii.
„Zilele acestea se întruneşte Consiliul de Administraţie şi decidem acolo cât se va plăti această taxă şi cum se va putea plăti. Problema este că nici contractul-cadru nu e semnat la Spitalul Municipal, oricum, trebuie să gândim bine, să găsim un sistem în care pacienţii să poată plăti la externare”, a declarat Rodica Mihăescu, director medical în cadrul Spitalului Municipal Timişoara.
La Spitalul Judeţean din Timişoara se înregistrează, lunar, aproximativ 3.500 de externări, din care circa 1.700 nu sunt urgenţe, în timp ce la Spitalul Municipal Timişoara sunt aproximativ 3.000 de externări pe lună, dintre care peste o mie sunt urgenţe.