Acţiunile Aeroteh au urcat cu aproape 12%, într-o piaţă în creştere uşoară

Bursa a scăzut uşor, cu 0,24%, la deschiderea şedinţei de marţi, într-o piaţă unde au fost realizate transferuri cu acţiuni emise de un sfert din companiile listate, în timp ce titlurile Aeroteh (AER) au urcat cu aproape 12%, după ce AGA a aprobat distribuirea de dividende în creştere cu 23%.
Economica.net - mar, 02 apr. 2013, 07:52
Acţiunile Aeroteh au urcat cu aproape 12%, într-o piaţă în creştere uşoară

După primele 20 de minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,35%, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, avansa cu 0,2%.

În acelaşi timp, indicele extins al Bursei, BET-XT, s-a plasat cu 0,32% sub nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a debutat în stagnare, iar indicele BET-FI a scăzut cu 0,13%. BET-FI include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Investitorii au realizat tranzacţii cu acţiuni de 644.000 de lei (146.000 de euro), valoare de trei ori mai mare decât rulajul de la debutul şedinţei anterioare, de numai 194.000 de lei (44.000 de euro).

Acţiunile Aeroteh Bucureşti (AER) au urcat cu 11,75%, la 8,94 lei, susţinute de deciziile AGA privind distribuirea de dividende.

Firma va distribui acţionarilor un dividend brut de 2,1 lei/acţiune, cu 23% peste cel acordat anul trecut, de peste 1,7 lei/titlu. Raportat la cel mai recent preţ al acţiunilor pe bursă, de 8,94 lei/titlu, randamentul dividendului brut este de 23,5%, cu mult peste dobânzile practicate de bănci pentru depozite.

Evoluţia acţiunilor Aeroteh a venit pe al doilea rulaj din piaţă, de 140.000 de lei.

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 384.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 0,16%, la 0,639 lei. Aceste titluri au rămas, totuşi, în apropierea nivelurilor din primele zile de la listare, din ianuarie 2011.

Preţul de marţi este cu 1,62% sub nivelul de la închiderea primei şedinţe a acţiunilor Fondului Proprietatea la bursă, din 25 ianuarie 2011, de 0,6495 lei. Preţul maxim istoric atins de aceste titluri la Bursă a fost în ziua listării, când unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/acţiune.

Marile pieţe europene au deschis şedinţa de marţi în creştere cu până la 0,3%, după ce în precedentele două sesiuni au fost închise cu prilejul sărbătorii Paştelui catolic. Linia a fost urmată şi de majoritatea pieţelor din regiune, care au avansat cu până la 1%.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...