BP scoate la vânzare parcurile eoliene din SUA

Grupul petrolier britanic BP a anunţat joi că vrea să-şi vândă operaţiunile din domeniul energiei eoliene din SUA, urmând exemplul altor mari companii petroliere care au decis să-şi diminueze investiţiile în energiile regenerabile în condiţiile în care proiectele din domeniul petrolului şi gazelor naturale sunt mai profitabile, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 03 apr. 2013, 09:43
BP scoate la vânzare parcurile eoliene din SUA

Până acum BP a vândut sau a scos la vânzare active în valoare de 38 de miliarde de dolari, în parte pentru a plăti pagubele provocate de scurgerea de petrol din 2010, dar şi pentru a se repoziţiona ca o companie mai mică concentrată pe activităţile cu marje mari de profit din domeniul explorării şi producţiei de petrol.

Printre activele scoase la vânzare se numără participaţii la 16 parcuri eoliene operaţionale din nouă state americane cu o capacitate de aproximativ 2.600 megawaţi, precum şi un portofoliu de proiecte aflate în diferite stadii de dezvoltare. BP nu a fixat un preţ estimativ pentru acest active, dar a spus că se aşteaptă să primească ‘oferte atractive’. Potrivit lui Bruce Hamilton, un analist de la Navigant, vânzarea acestor active ar putea aduce BP o sumă de 1,5 miliarde de dolari.

În urmă cu un deceniu, marile companii petroliere, precum BP şi Shell, au început să-şi crească investiţiile în energiile regenerabile. În ultimii ani, însă, incertitudinile cu privire la subvenţiile guvernamentale şi preţurile energiei provenite din surse regenerabile, cumulate cu creşterea preţului petrolului şi oportunitatea de a dezvolta mari zăcăminte de gaze naturale, au îndreptat atenţia companiilor petroliere de la energiile regenerabile.

În perioada care a trecut din 2005 şi până în prezent, BP a alocat aproximativ un miliard de dolari anual pentru investiţii în energiile regenerabile, dintr-un buget anual de peste 20 de miliarde de dolari. În plus, compania nu are planuri de investiţii specifice pentru aceste sector în anii următori.

Te-ar mai putea interesa și
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ar veni în această ţară, în pofida mandatului de arestare emis......
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...