Cîţu: Nu iau în calcul schimbarea pragului privind infectările cu SARS-CoV-2 în Bucureşti propusă de Horeca

AGERPRES - mie, 03 mart. 2021, 15:36
Cîţu: Nu iau în calcul schimbarea pragului privind infectările cu SARS-CoV-2 în Bucureşti propusă de Horeca

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că nu ia în calcul schimbarea pragului privind infectările cu SARS-CoV-2 în Capitală pentru a permite desfăşurarea unor activităţi economice, conform propunerilor avansate de reprezentanţii HORECA.

„Nu iau în calcul aşa ceva. În acest moment, şi am spus atunci când am relaxat condiţiile, am spus foarte clar că depinde doar de noi să rămânem cu numărul de persoane infectate scăzut, sub 3 la mie. Am văzut că foarte mulţi dintre cetăţeni s-au relaxat, nu se mai poartă mască în spaţiul public şi acum plătim preţul acestei relaxări premature. Vin şi, de fiecare dată când am ocazia, vă spun: dacă vrem să rămână deschise şi restaurante şi alte activităţi economice, trebuie să păstrăm exact aceste condiţii: în spaţiul public să păstrăm mască, distanţare socială, dezinfectant. Ştiţi foarte bine că au fost foarte multe cazuri în care Poliţia a venit şi a dat amendă, în cluburi, de exemplu, a dat amendă 6.000 de lei, la câteva zile acelaşi club avea aceaşi problemă”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei de Guvern.

Potrivit acestuia, atât timp cât nu se respectă condiţiile minime impuse în prezent, nu se poate vorbi despre alte măsuri.

„Trebuie întâi să respectăm ceea ce avem şi apoi vom vorbi şi de alte măsuri”, a transmis prim-ministrul.

El a fost dacă ia în calcul, pentru Capitală, având în vedere că Bucureştiul se apropie din nou de o rată de infectare cu coronavirus de 3 la mie, schimbarea pragului de la care se pot desfăşura activităţi din domeniul HORECA, după cum au propus reprezentanţii sectorului.

Te-ar mai putea interesa și
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, la Sebeş, că a votat pentru un preşedinte care discută direct cu......
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ...
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...