Kaufland plătește 10,6 milioane de euro pentru 2,5 ha din fosta Helitube din Colentina

Andrada Ghira - mie, 03 mart. 2021, 22:04
Kaufland plătește 10,6 milioane de euro pentru 2,5 ha din fosta Helitube din Colentina

Retailerul Kaufland plătește 10,6 milioane de euro pentru un teren de aproape 2,5 hectare din cele 9 ale fostei fabrici Helitube, arată datele consultate de Economica.net. 

Kaufland mai face o achiziție de teren în Capitală. SIFI BH Retail, firmă deținută de SIF Banat Crișana, a aprobat vânzarea către retailer a unui teren de 24.603 mp la un preț minin de 430 de euro/mp, care a plătit un avans de 50%, adică 5,28 de milioane de euro.

Recent, Economica.net relata o nouă achiziție a retailerului. Kaufland va cumpăra două hectare din terenul de 14 hectare deținut de Griro pe Calea Griviței în București. Valoarea tranzacției depășește 10 milioane de euro.

Ce se face în loc de mall

Oficialii BelRom declarau în 2008 că au plătit 60 de milioane de euro pe terenul fostei fabrici. Compania vroia să construiască  un mall cu 100 de milioane de euro. Pe fondul crizei imobiliare, investitorii belgieni au îngheţat demararea proiectului, iar firma prin care a fost cumpărat terenul a intrat în insolvenţă în 2012. Terenul a fost scos vânzare în repetate rânduri, și a fost adjudecat în 2018 de către fondul belgian Mitiska.

SIFI BH Retail S.A., unul dintre creditorii firmei prin care a fost cumpărat terenul, a contestat și obținut suspendarea contractului de vânzare-cumpărare către Mitiska. Apoi, a câștigat licitația în februarie 2020 și a preluat terenul în contul unei datorii de circa 44 de milioane de euro.

Acum, SIF Banat Crișana vinde terenul nu doar către Kaufland, ci și către Lidl și Hornbach, potrivit Profit.ro.

Retailerii au cumpărat terenuri pentru noi magazine

Retailerii au fost activi pe piaţă şi au mers mai departe cu planurile de expansiune. Kaufland, Lidl sau Penny au căutat activ noi oportunităţi. Două fabrici au ales să vândă terenurie către Kaufland. Este vorba de Rulmenţi Bârlad, care i-a vândut 4 hectare de teren, iar Moldomobila, alte 6,4 hectare în Iaşi, potrivit datelor CBRE România.

Anul trecut, SIF Banat Crișana a făcut o achiziție importantă și a cumpărat cea mai mare platformă industrială. Compania a plătit circa 35-40 de milioane e euro pentru terenul 540.000 de mp al IMGB. 

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Karl Nehammer dă asigurări că nu va îngheța nimeni în case în Austria, după ce Gazprom a sistat livrările de gaze ca urmare a unei dispute comerciale cu OMV
Cancelarul Karl Nehammer dă asigurări că nu va îngheța nimeni în case în Austria, după ce Gazprom a sistat livrările ...
Austria îşi va menţine politica de sprijin faţă de Ucraina şi are constituite suficiente rezerve de gaze naturale, a declarat vineri cancelarul în exerciţiu, Karl Nehammer, după ce compania......
Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în creștere cu 29%
Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în ...
Impact Developer & Contractor S.A., primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti, raportează venituri ...
Bulgaria ar putea ajunge la peste 13 milioane de turiști în 2024
Bulgaria ar putea ajunge la peste 13 milioane de turiști în 2024
Cu 10,7 milioane de turişti străini care au vizitat Bulgaria în perioada ianuarie-septembrie 2024, ţara a înregistrat ...
Transilvania Investments raportează un profit brut de 68,42 de milioane de lei pentru primele nouă luni din an
Transilvania Investments raportează un profit brut de 68,42 de milioane de lei pentru primele nouă luni din an
Transilvania Investments înregistrează un profit brut de 68,42 de milioane de lei, respectiv 85% din profitul prevăzut ...