Secretarul general al NATO avertizează UE că nu se poate apăra singură și să nu mai încerce să slăbească alianța

AGERPRES - joi, 04 mart. 2021, 20:50
Secretarul general al NATO avertizează UE că nu se poate apăra singură și să nu mai încerce să slăbească alianța

Uniunea Europeană nu este în măsură să apere vechiul continent şi nu trebuie să slăbească NATO cu voinţa sa de autonomie, a declarat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, norvegianul Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat France Presse, relatează Agerpres.

„Susţin eforturile UE pentru cheltuielile sale de apărare, pentru a se dota cu noi capacităţi militare şi a remedia fragmentarea industriei europene de apărare, căci toate acestea vor fi bune pentru securitatea europeană şi pentru securitatea transatlantică”, a declarat el în cadrul unei reuniuni la Bruges (vestul Belgiei), după o intervenţie în faţa Colegiului Europei.

„Toate aceste eforturi, atât timp cât ele completează NATO, le salutăm. Dar UE nu poate apăra Europa”, a avertizat el.

Jens Stoltenberg nu s-a arătat convins de asigurările date la sfârşitul lunii martie de europeni despre nevoia lor de a consolida o autonomie de acţiune cu scopul de a fi un partener puternic şi deci credibil pentru NATO şi SUA, notează AFP.

Membrii UE „nu furnizează decât 20% din cheltuielile de apărare ale NATO”, a subliniat el.

„Dar nu este vorba doar de o problemă de bani. Este şi o problemă de geografie. Islanda şi Norvegia (care nu sunt membre ale UE) sunt porţi de acces spre Arctica. Turcia, în sud, are frontiere cu Siria şi Irak. Şi la vest, SUA, Canada şi Regatul Unit leagă cele maluri ale Atlanticului”, a explicat el.

Jens Stoltenberg nu şi-a ascuns niciodată neîncrederea faţă de voinţa de autonomie manifestată de statele membre ale UE, întrucât aceasta ameninţă NATO, adaugă AFP.

„Orice tentativă de a slăbi legătura, de a diviza Europa şi America de Nord, nu va face decât să slăbească NATO, ea va diviza Europa”, a avertizat el.

„Nu cred că o ţară sau un continent îşi poate administra singur provocările de securitate cu care ne confruntăm în prezent”, susţine secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

În intervenţia sa în faţa Colegiului Europei, Jens Stoltenberg i-a avertizat pe europeni împotriva voinţei Rusiei de a modifica frontierele prin forţă şi a lansat un apel la întărirea cooperării între UE şi Alianţă.

„Europa singură” sau „America singură” nu sunt soluţia faţă de numeroasele ameninţări pe care le reprezintă „comportamentul agresiv” al Rusiei, terorismul, atacurile cibernetice şi creşterea în putere a Chinei. „Ele trebuie să fie împreună”, a concluzionat el.

Jens Stoltenberg a salutat proiectul european cu privire la mobilitatea militară. „Este unul dintre instrumentele cooperării dintre NATO şi UE. Aceasta va permite o mişcare mai rapidă a trupelor NATO, a trupelor americane prin Europa”, a afirmat el.

Alianţa vrea, de altfel, să acorde „un sprijin crescut eforturilor luptei împotriva terorismului internaţional în Africa”, a anunţat acesta.

Angajamentul militar în Sahel „face parte din eforturile Franţei pentru a lupta împotriva terorismului şi, cu toate că NATO nu este implicată direct, ceilalţi aliaţi din NATO, inclusiv SUA, le susţin”, a subliniat el.

Jens Stoltenberg s-a pronunţat împotriva dezangajării militare a SUA în Europa, argument invocat de europeni pentru a-şi întări autonomia de acţiune.

Alegerea democratului Joe Biden la preşedinţia SUA „va fi o oportunitate pentru deschiderea unui nou capitol în relaţia transatlantică şi este ceea ce vom face în cursul viitorului summit al Alianţei”, care va fi organizat la o dată încă nestabilită, din cauza pandemiei, a asigurat el.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...