Uniunea Europeană și Statele Unite au căzut de acord să suspende suprataxele vamale impuse în urma disputei privind Airbus și Boeing

AGERPRES - vin, 05 mart. 2021, 20:00
Uniunea Europeană și Statele Unite au căzut de acord să suspende suprataxele vamale impuse în urma disputei privind Airbus și Boeing

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au convenit să suspende suprataxele vamale în valoare de miliarde de dolari pe care le-au impus fiecare pentru produsele celeilalte părţi, relaxând o dispută care durează de 16 ani cu privire la subvenţiile acordate de SUA şi UE pentru industria lor aeronautică, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Suspendarea, pentru o perioadă de patru luni, ar putea fi anunţată chiar vineri, susţin sursele din apropierea acestui dosar, citate de Bloomberg.

De aproximativ 16 ani, Organizaţia Mondială a Comerţului este arbitrul unei dispute între Boeing şi Airbus, cu privire la subvenţiile acordate de SUA şi Uniunea Europeană pentru industria lor aeronautică. În două decizii ale sale OMC a hotărât că împrumuturile acordate de guvernele europene constructorului aeronautic Airbus au fost subvenţionate în mod incorect printr-un nivel redus al dobânzilor, iar separat OMC a decis că Boeing a beneficiat de un sprijin incorect din partea autorităţilor americane de pe urma reducerilor de taxe.

În 2019, OMC a autorizat SUA să aplice taxe vamale suplimentare în valoare de 7,5 miliarde de dolari pentru importurile provenind din UE. De asemenea, în luna octombrie a anului trecut OMC a autorizat, în mod oficial, Uniunea Europeană să impună tarife vamale suplimentare, în valoare de patru miliarde de dolari, pentru produse americane.

Această dispută transatlantică a afectat o gamă largă de produse industriale, agricole şi de larg consum.

Joi, autorităţile americane au anunţat că vor suspenda tarifele pentru produsele britanice care au ajuns în mijlocul disputei dintre SUA şi UE, în încercarea de a impulsiona schimburile comerciale britanice după Brexit. Suspendarea tarifelor se va întinde pe patru luni, pentru a permite ” negocierilor să se concentreze pe o soluţionare echilibrată a disputelor”, a informat guvernul de la Londra. În urma acestei decizii, produse precum whisky-ul scoţian sau biscuiţii să fie importate în SUA din Marea Britanie fără o suprataxă vamală de 25%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...