România, cel mai scăzut procent de cetăţeni care obţin informaţii de pe site-urile autorităţilor publice

AGERPRES - Dum, 07 mart. 2021, 09:49
România, cel mai scăzut procent de cetăţeni care obţin informaţii de pe site-urile autorităţilor publice

Aproximativ 47% din cetăţenii Uniunii Europene, cu vârsta între 16 şi 74 de ani, au obţinut anul trecut informaţii de pe site-urile autorităţilor publice, o creştere semnificativă faţă de 2008 (plus 33%), iar cel mai scăzut procent de cetăţeni care au folosit site-urile autorităţilor publice pentru a obţine informaţii s-a înregistrat în România (10%), arată datele publicate sâmbătă de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Conform Eurostat, oamenii folosesc tot mai mult internetul pentru rezolvarea problemelor de zi cu zi. În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai populară utilizarea guvernării electronice (e-guvernare) deoarece permite cetăţenilor să obţină informaţii în orice moment sau să rezolve de la distanţă problemele administrative.

Pe grupe de vârstă, cea mai mare creştere a procentului de persoane care au folosit site-urile autorităţilor publice pentru a obţine informaţii s-a înregistrat la categoria 25-34 de ani (59%) şi la cei de 35-44 ani (56%). Deşi este mai puţin probabil ca vârstnicii să obţină informaţii de pe site-urile autorităţilor publice, peste un sfert (26%) dintre cetăţenii Uniunii Europene cu vârsta între 65 şi 74 de ani au folosit aceste site-uri guvernamentale în 2020.

Dezvoltarea guvernării electronice şi disponibilitatea informaţiilor online variază considerabil în rândul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

În 2020, cel mai ridicat procent de cetăţeni care au folosit site-urile autorităţilor publice pentru a obţine informaţii publice s-a înregistrat în Danemarca (89%), Finlanda (85%), Olanda (81%) şi Suedia (79%), iar cel mai scăzut în România (10%), Italia şi Bulgaria (ambele cu 19%).

Datele Eurostat sunt publicate cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Datelor Deschise (Open Data Day).

 

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...