Constantin: Consumul mediu de pâine în UE- 89 de kilograme, la noi 23, restul fiind evaziune fiscală

 Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Sibiu, referitor la motivele reducerii TVA la pâine, că la nivel european consumul de pâine este de 89 de kilograme pe cap de locuitor, în timp ce în România este de 23 de kilograme, diferenţa fiind "evaziune fiscală".
Economica.net - vin, 05 apr. 2013, 13:09
Constantin: Consumul mediu de pâine în UE- 89 de kilograme, la noi 23, restul fiind evaziune fiscală

Ministrul Daniel Constantin a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, care este scopul reducerii TVA la pâine, el răspunzând că, în principal, este vorba despre combaterea evaziunii fiscale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Obiectivul principal al scăderii TVA-ului de la 24 la 9 la sută este acela de a reduce evaziunea fiscală, de a crea un mediu concurenţial corect pentru cei care plătesc taxe şi impozite, cu scopul de a sprijini foarte mult industria, pentru că astăzi industria de panificaţie, din păcate, este pe marginea prăpastiei”, a declarat Daniel Constantin.

El a afirmat că s-au făcut studii, care vor fi prezentate reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) în vederea aprobării reducerii TVA la pâine, care arată dimensiunea evaziunii fiscale în sectorul de panificaţie din România.

„Consumul mediu de pâine pe cap de locuitor, la nivel european, este de 89 de kilograme. În România, este de 23 de kilograme. Adică, aceasta este cantitatea care se fiscalizează. Diferenţa reprezintă evaziune fiscală”, a explicat Daniel Constantin.

În plus, ministrul Agriculturii a precizat că un alt motiv al reducerii TVA la pâine este reducerea preţului, chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla imediat.

„Urmărim şi scăderea preţului la pâine. Nu am certitudinea că acest lucru se va întâmpla, pentru că trăim într-o economie de piaţă funcţională, o economie de piaţă în care preţul este dat de cerere şi de ofertă. Eu cred în continuare că ar putea scădea preţul la pâine, chiar dacă nu va scădea o perioadă lungă de acum înainte”, a declarat Daniel Constantin.

Potrivit acestuia, cel puţin nu vor mai exista „premisele” creşterii preţului la pâine, odată cu scăderea TVA la acest produs.

Întrebat dacă se ia în calcul scăderea TVA la toate produsele, de la 1 ianuarie 2014, Daniel Constantin a afirmat că acest lucru depinde de „succesul” proiectului de scădere a TVA la pâine.

„Dacă proiectul de reducere a TVA la pâine va avea succes şi vom avea încasări mai mari, prin combaterea evaziunii fiscale, la bugetul de stat, ne putem gândi ca, de la 1 ianuarie 2014, să extindem acest proiect şi la alte produse din domeniul cărnii, domeniul legume-fructe, acolo unde, din păcate, societăţile se confruntă cu aceleaşi probleme de concurenţă neloială şi există un risc foarte mare de a intra în insolvenţă, dacă nu chiar în faliment”, a declarat Daniel Constantin.

Guvernul va decide dacă va aplica TVA de 9% doar pentru pâine sau pentru tot circuitul grâu-pâine în funcţie de răspunsul Comisiei Europene privind continuarea taxării inverse la cereale după 1 iunie, declara secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Manolescu.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...