De ce a renunţat Paralela 45 la charterele Tarom pe Turcia şi cine i-a luat locul

Aproximativ 400.000 de turişti români au ales staţiunile din Turcia ca destinaţie de vacanţă în 2012, iar numărul lor este în creştere. 
Andrada Ghira - lun, 08 apr. 2013, 21:06
De ce a renunţat Paralela 45 la charterele Tarom pe Turcia şi cine i-a luat locul
Turcia este una dintre destinaţiile preferate de turiştii români, pe lângă Bulgaria şi Grecia, iar agenţiile se bat în oferte. Paralela 45 a reuşit să atragă românii prin tarife bune. Şi asta din cauză că anul acesta, Tarom nu mai este partenerul agenţiei pe cursele charter. Motivele sunt multiple, spune proprietarul agenţiei, Alin Burcea. 
 
„Anul trecut am avut ca parterneri SkyAirline şi Tarom, dar în anul 2013, situaţia Tarom-ului, din punctul de vedere al disponibilităţii flotei era incertă. Nu se ştia care e flota şi ce va mai rămâne. Se tot spunea că acordul cu FMI prevedea ca ultimul avion cu 186 de locuri, B737-800, trebuie să iasă din flota. Chartere se fac cu avioane mari, nu cu avioane mici. Până la urmă, avionul a rămas în flotă, dar, aşa cum am intuit eu, e băgat pe curse regulate. Pentru chartere a rămas un singur avion mare, de 209 locuri, însă decizia s-a luat târziu. Or, în meseria de charterist nu poţi să stai să ieşi ultimul cu ofertele. Atunci am căutat parteneri pe destinaţia Turcia. Am fost în luna iunie (n.r. – 2012) în Turcia, am văzut cinci companii aeriene turceşti şi am ramas  pe partea de chartere cu Pegasus pentru ca au fost serioşi, mi-au dat o ofertă financiară şi condiţii foarte bune, şi pentru că operează pe România”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Alin Burcea, proprietarul şi fondatorul agenţiei Paralela 45.
 
Ce diferenţe de preţ existau între Tarom şi Pegasus
 
Alegerea unui parterner aerian low-cost se traduce şi prin preţuri mai mici pentru turişti. Burcea spune că la Cluj-Napoca sunt tour-operatorii care acuză agenţia Paralela 45 de dumping. „Nu vreau să fac dumping, dar exista o legendă urbană, cum că la Cluj nu pot ateriza decât avioane mici. Am discutat cu directorul aeroportului, care ne-a spus că aterizează şi avioane cu 209 de locuri şi că nu e nici o problemă.  Avionul Pegasus de pe charterele de la Cluj are 186 de locuri şi avem un tarif bun”, mai spune Burcea. 
 
Singura care are de pierdut este compania naţională Tarom, care şi-aşa se zbate să-şi reducă pierderile şi să atingă profitul din 2015. 
 
„Între Tarom şi Pegasus, dintre ofertele pe care le-am primit, diferenţele sunt între 15 şi 20% la chartere. În 2012, faţă de 2011, Tarom a crescut preţul la chartere cu 10%. După părerea mea, nu tot timpul justificat. Dacă ei au pornit de la premisa că se doreşte Tarom cu orice preţ, în 2013 au văzut că nu cu orice preţ, şi că există un preţ. Dacă Tarom-ul vrea să intre pe plus, să înceapă cu lucruri mici, nu cu lucruri mari”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Alin Burcea.  
 
Acesta spune că Tarom va trebui să-şi schimbe politica în totalitate, în ceea ce priveşte cursele charter, iar echipa care se ocupă de acest segment să ofere din luna octombrie agenţiilor de turism interesate, cotaţiile pentru vara următoare.  „În momentul în care tu imi dai mie oferte în februarie,  iar eu să încep să vând charterul din martie, mi se pare o glumă proastă. Şi cam aşa se făceau ofertările. Ei motivau că nu pot face în luna septembrie programul pentru vara următoare, dar o variantă ar fi fost să închirieze avioane, în cazul în care nu se ştia disponibilitatea”, ne-a mai declarat Burcea. 
 
Agenţia Paralela 45 este una dintre cele mai mari din România şi printre primele apărute după ’89. În 2011, agenţia a realizat o cifră de afaceri de 6,47 milioane de euro, iar pentru 2012 creşterea a fost de 8%. 
Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...