ONU: Patru milioane de persoane deplasate în Siria din cauza conflictului

Aproximativ patru milioane de sirieni au fost nevoiţi să se mute, în ţară, din faţa conflictului, anunţă Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), în contextul în care Washingtonul reclamă o accelerare a ajutoarelor umanitare, relatează AFP.
Economica.net - vin, 05 apr. 2013, 19:43
ONU: Patru milioane de persoane deplasate în Siria din cauza conflictului

Comunitatea internaţională ştie, de câteva luni, despre existenţa a 2,5 milioane de sinistraţi, dar acest număr „nu mai reflectă situaţia, care a evoluat rapid”, a declarat pentru AFP şefa serviciului de comunicare de la Biroul UNHCR din Beirut Reem Alsalem, avansând un număr de „aproximativ patru milioane”.

„ONU şi partenerii săi sunt pe cale să revizuiască numărul, scenariile şi modul de răspuns până la sfârşitul anului” în cadrul unui program de ajutor umanitar destinat Siriei, devastată de un conflict începând din martie 2011, potrivit lui Alsalem.

Sirienii deplasaţi în propria ţară se adaugă celor aproximativ 1,2 milioane de sirieni refugiaţi în ţări vecine (Iordania, Liban, Turcia şi Iraq), potrivit UNHCR.

Aceasta înseamnă că un sfert dintre cei aproximativ 22 de milioane de sirieni au fost obligaţi să se refugieze fie în alte părţi din ţară, fie în afara ei.

În plus, gravitatea crizei riscă să epuizeze resursele de asistenţă ale ONU, organizaţiilor umanitare şi ţărilor donatoare.

„Nu doar violenţa îi determină pe oameni să fugă, ci şi scăderea nivelului de trai, întreruperea unor servicii publice, ca furnizarea de apă, sau faptul că elevii nu mai pot merge la şcoală”, a declarat Kelly Clements, însărcinată cu situaţia refugiaţilor în cadrul Departamentului de Stat.

Serviciile de sănătate, şcolile sau magazinele alimentare au fost nevoite să se închidă din cauza luptelor, lăsându-i pe sirieni fără resurse, care sunt nevoiţi îşi schimbe locul de reşedinţă de două sau trei ori pentru a scăpa de violenţe, relevă diplomaţi americani.

Statele Unite au furnizat Siriei, timp de doi ani, un ajutor umanitar în valoare de 385 de milioane de dolari, dintre care 216 milioane alocate sinistraţilor sirieni din ţară, prin intermediul UNHCR şi al Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU.

Prin intermediul PAM, Washingtonul a furnizat făină pentru funcţionarea brutăriilor de la Alep (nordul Siriei) şi să ajute astfel 210.000 de sirieni timp de cinci luni.

Prin intermediul UNHCR, americanii contribuie cu adăposturi, corturi, pături şi ajutor medical destinat persoanelor deplasate.

„Sincer, cea mai mare provocare a noastră este (…) de a avea un acces mai bun” la persoanele deplasate, pledează Nancy Lindborg, de la Agenţia americană pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), braţul umanitar al Departamentului de Stat.

Mai multe state donatoare au promis, la o conferinţă în Kuwait, la sfârşitul lui ianuarie, donaţii în valoare de peste 1,5 miliarde de dolari destinate refugiaţilor şi sinistraţilor sirieni, dintre care 520 de milioane de dolari sirienilor din ţară.

Dar numai 30% din aceste fonduri au fost efectiv alocate, deplânge Clements. „Iar noi am depăşit deja nevoile care au fost acoperite de acest apel pentru fonduri”, avertizează diplomata americană.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării rețelelor
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării ...
Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc semnarea oficială a documentelor de constituire a noii companii din cadrul Grupului Electrica, denumită Electrica Esyasoft Smart Solutions S.A....
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Firma ungară MVM CEEnergy este în negocieri cu compania turcă de gaze Botas pentru un nou acord de import de gaze, a anunţat ...
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit ...
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...