CFR a cerut companiilor feroviare să achite până marţi datoriile pentru utilizarea infrastructurii

CFR SA a transmis tuturor operatorilor de transport feroviar că trebuie să plătească până marţi, 9 aprilie, datoriile înregistrate în contul taxei de utilizare a infrastructurii, informează un comunicat al companiei.
Economica.net - vin, 05 apr. 2013, 16:24
CFR a cerut companiilor feroviare să achite până marţi datoriile pentru utilizarea infrastructurii

Echipa managerială a companiei care administrează infrastructura feroviară a decis joi, 4 aprilie, să înceapă procedurile pentru recuperarea acestor creanţe, prin punerea în aplicare a tuturor clauzelor contractuale.

Măsura face parte din planul de creştere a veniturilor proprii ale companiei. CFR SA nu precizează sumele pe care le are de încasat pentru utilizarea infrastructurii feroviare.

„În acest context, continuând demersurile de eficientizare a activităţii comerciale, CFR SA a obţinut primele rezultate pozitive din reanalizarea actualelor tarife percepute pentru închirierea spaţiilor şi a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, înregistrând o creştere de peste 20% a chiriei pentru anumite locaţii deţinute în staţiile de cale ferată”, se mai spune în comunicatul transmis de CFR SA.

Surse guvernamentale au declarat pentru MEDIAFAX că societatea CFR Marfă va prelua datorii bugetare de 606 milioane lei de la CFR SA, prin compensarea unei părţi din sumele pe care operatorul feroviar de marfă le are la compania de infrastructură, iar creanţele bugetare vor fi convertite în acţiuni, astfel că veniturile din privatizare vor intra la buget.

Te-ar mai putea interesa și
Intrarea României în Schengen creează îngrijorări legate de păstrarea forței de muncă
Intrarea României în Schengen creează îngrijorări legate de păstrarea forței de muncă
O eventuală intrare a României în Spaţiul Schengen îmi provoacă un pic de îngrijorare legată de forţa de muncă, în special cea importată, odată ce deschidem graniţele, a afirmat,......
Curtea Constituţională dezbate solicitările de anulare a primului tur al alegerilor
Curtea Constituţională dezbate solicitările de anulare a primului tur al alegerilor
Curtea Constituţională a României urmează să discute joi, la ora 11,00, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian ...
Şedinţă CSAT – Analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi
Şedinţă CSAT – Analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, începând ...
Ministrul Muncii susține ca majorarea salariului minim la 4.050 de lei/lună va avea efecte pozitive
Ministrul Muncii susține ca majorarea salariului minim la 4.050 de lei/lună va avea efecte pozitive
Creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 1 ianuarie 2025 va avea efecte pozitive la ...