Primăria Voluntari cumpără 18 autobuze electrice, după ce a cumpărat zeci de autobuze second – hand

Anemona Andone - mie, 10 mart. 2021, 14:21
Primăria Voluntari cumpără 18 autobuze electrice, după ce a cumpărat zeci de autobuze second - hand

Primăria Voluntari cumpără 18 autobuze electrice, cu finanțare din fonduri europene, prin Programul Operational Regional – POR, potrivit unui anunț publicat miercuri, 10 martie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Cele 18 autobuze electrice vor fi dotate cu sisteme pentru încărcare lentă (7 autobuze de capacitate mică și 11 autobuze de capacitate medie). De asemenea, achiziția va include și 18 stații de încărcare rapidă (7 pentru autobuze de capacitate mică și 11 pentru autobuze de capacitate medie).

Achiziția se realizează în cadrul proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în Orașul Voluntari prin achiziția de autobuze electrice”, cod SMIS 123683.

Autobuzele electrice vor fi de tip solo (nearticulate), vor fi dotate cu facilităţi pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă, vor fi fără etaj, caroserie CE, fiind destinate transportului urban de călători.

Valoarea estimată a achiziției este de 36,97 milioane de lei, iar durata contractului este de 12 luni.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 12 aprilie 2021, acestea urmând a fi evaluate până pe 12 octombrie 2021.

În martie 2019, Serviciul Transport Voluntari a semnat un contract de 5,52 milioane de lei cu firma olandeză VDL Bus & Coach BV pentru livrarea a 50 de autobuze cu podea joasă.  De asemenea, compania de transport public din Voluntari intenționa să mai cumpere și alte autobuze second – hand.

Primele autobuze electrice din București, via Voluntari?

Și Primăria Capitalei a lansat două licitații pentru achiziția a 100 de autobuze electrice, însă fără succes. O nouă licitație întârzie să apară, deși există finanțare asigurată din fonduri europene pentru autobuze electrice. Mai mult, actualul primar general a dat asigurări că va avea loc o nouă licitație, cu un buget mai mare pe fiecare autobuz, astfel încât să depună oferte și mari producători din Europa.

Rămâne de văzut dacă Primăria Voluntari va reuși să cumpere cele 18 autobuze electrice și le va introduce și pe rute care ajung în Capitală. Având în vedere întârzierile în organizarea unei licitații de către Primăria Capitalei, este posibil ca primele autobuze electrice care vor ajunge în București să fie cele din orașul Voluntari.

Orașe precum Cluj-Napoca, Craiova, Brașov, Alba Iulia și Sibiu au cumpărat autobuze electrice. De asemenea, Ministerul Lucrărilor Publice are în derulare mai multe licitații pentru furnizarea de autobuze electrice și în alte orașe din țară.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Bani din redescoperirea emoţiilor copilăriei. Zelateria rulează afaceri de 1,3 milioane euro din deserturile copilăriei: Savarina, Amandina, Carpaţi
Bani din redescoperirea emoţiilor copilăriei. Zelateria rulează afaceri de 1,3 milioane euro din deserturile copilăriei: ...
Ana Consulea a lansat proiectul Zexe Braserie în urmă cu un deceniu. Între timp, compania a crescut și a ajuns să aibă mai multe divizii. Decizia de rebranding a fost luată încă din 2023......
În doar o lună, au primit aviz final de la ANRE proiecte energetice cât un reactor de la Cernavodă. Capacități energetice de peste 4.000 MW au acum toate autorizațiile obținute
În doar o lună, au primit aviz final de la ANRE proiecte energetice cât un reactor de la Cernavodă. Capacități energetice ...
Doar în octombrie, 21 de centrale electrice viitoare au primit toate avizele, iar capacitatea lor instalată este de peste ...
Record de apartamente vândute în octombrie. Județul care a bătut Brașovul și a devenit a doua cea mai mare piață imobiliară
Record de apartamente vândute în octombrie. Județul care a bătut Brașovul și a devenit a doua cea mai mare piață ...
Peste 136.000 de tranzacții cu unități individuale au fost parafate în primele zece luni din acest an, potrivit calculelor ...
România are în pivință 210 milioane de litri de vin, un maximum al ultimilor cinci ani. Este presiune pe preț la nivel local
România are în pivință 210 milioane de litri de vin, un maximum al ultimilor cinci ani. Este presiune pe preț la nivel ...
Stocurile de vin ale României au depășit anul acesta, pentru prima dată din 2019 încoace, pragul de 2 milioane de hectolitri. ...