În România, un manager de fermă din trei este femeie. Suntem în topul clasamentului european

Alina Stanciu - lun, 15 mart. 2021, 22:20
În România, un manager de fermă din trei este femeie. Suntem în topul clasamentului european

Mai mult de o treime dintre managerii de ferme din România sunt femei. Suntem a treia țară din UE din acest punct de vedere, după Lituania și Letonia.

Numărul de femei în agricultură a crescut încet în ultimii ani, iar cele mai recente date Eurostat sugerează că, în medie, 29% din fermele din UE sunt gestionate de o femeie. Diferențele sunt însă considerabile între țări și variază de la 45% în Lituania la 5% în Olanda. În Malta, Germania, Danemarca și Olanda, proporția femeilor care gestionează fermele nu depășește 10%.

În România, 34% dintre managerii de ferme sunt femei, ceea ce ne plasează pe poziția a treia în UE.

“Atragerea următoarei generații de fermieri din Europa se dovedește a fi o provocare cheie. Sectorul agricol european este dominat de o populație mai în vârstă și acest lucru este cu siguranță adevărat atunci când vine vorba despre managerii femei- datele actuale arată că doar 4,2% dintre fermierii de sex feminin au vârsta sub 35 de ani. Având în vedere că 42% dintre femeile care lucrează în agricultură au peste 65 de ani (spre deosebire de doar 29,2% pentru bărbați), există potențialul creșterii decalajului de gen în agricultură în anii următori”, se arată într-un raport al Comisie Europene.

Potrivit raportului “She Figures 2018”, femeile cu doctorat în agricultură, silvicultură, pescuit și veterinare au reprezentat 59% din totalul studenților în 2016. Cu toate acestea, aceste cifre sunt distribuite inegal atunci când se analizează statele membre, variind de la 33% la 100%. În general, femeile de știință sunt slab reprezentate în domeniul cercetării. Cu toate acestea, există femei de succes care lucrează în știință și pot inspira următoarele generații de femei și fete în cercetare.

Citește și:

 

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...