Cursele cu feribotul între Călăraşi şi Silistra vor fi reluate începând de luni

Circulaţia feribotului între oraşele Silistra şi Călăraşi va fi reluată începând de luni, 15 martie iar cursele vor fi efectuate de un operator de transport din România, a anunţat sâmbătă Ministerul Transporturilor din Bulgaria, informează agenţia BTA, citată de Agerpres.
AGERPRES - Dum, 14 mart. 2021, 15:17
Cursele cu feribotul între Călăraşi şi Silistra vor fi reluate începând de luni

Prima cursă va fi efectuată luni, 15 martie la ora 8 dimineaţa cu plecare de pe malul românesc al Dunării. Cu această ocazie va fi redeschis şi punctul de trecere al frontierei de la staţia de feribot din Silistra.

Ministerul Transporturilor din Bulgaria a precizat că, în conformitate cu o decizie a autorităţilor locale din Silistra, traficul camioanelor de mare tonaj pe drumurile din oraş va fi temporar suspendat. Aceste camioane nu vor putea trece prin Punctul de Trecere a Frontierei comun Silistra – Ostrov şi vor fi redirecţionate prin punctul de trecere al frontierei de la staţia de feribot din Silistra şi restul punctelor de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi România.

Doar autoturismele şi utilitarele vor avea permisiunea de a trece prin Punctul de Trecere a Frontierei Silistra – Ostrov, informează Ministerul Transporturilor din Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...