Reglementările fiscale ale UE rămân flexibile până în 2022 – oficial

Clauza derogatorie generală, care permite o deviere temporară de la politicile fiscale fără a pune în pericol sustenabilitatea fiscală, va rămâne activă în Uniunea Europeană în 2022, înainte de a fi probabil dezactivată în 2023, a declarat, marţi, Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv pentru o economie în serviciul cetăţenilor, transmite Xinhua.
AGERPRES - mie, 17 mart. 2021, 10:03
Reglementările fiscale ale UE rămân flexibile până în 2022 - oficial

„Decizia finală va fi luată în primăvară”, a afirmat Dombrovskis, la conferinţa de presă organizată după reuniunea miniştrilor de Finanţe din UE, scrie Agerpres.

În martie 2020, CE a propus activarea clauzei derogatorii generale, ca parte a strategiei sale de a răspunde rapid, ferm şi coordonat la pandemia de coronavirus. Această activare a permis statelor membre să ia măsuri pentru a face faţă în mod adecvat crizei, abătându-se, totodată, de la cerinţele bugetare care s-ar aplica în mod normal în temeiul cadrului bugetar european.

Analiştii se aşteaptă ca Executivul comunitar să suspende, până în 2023, limitele cu privire la creşterea deficitului bugetar şi plafonarea nivelul de îndatorare a statelor membre, în condiţiile în care carantina îndelungată şi progresul lent al campaniilor de vaccinare au afectat revenirea economică a regiunii.

Miniştrii de Finanţe din UE au fost de acord marţi ca sprijinul fiscal să nu fie retras prematur, în timp ce statele membre UE îşi vor adapta politicile la momentul potrivit pentru a asigura sustenabilitatea fiscală pe termen mediu, a afirmat Dombrovskis.

Acesta a adăugat că economia UE ar urma să se redreseze în semestrul doi din 2021.

„În ceea ce priveşte politica fiscală, este necesar să continuăm să sprijinim economia în 2021 şi în 2022. Politicile naţionale trebuie să rămână active”, susţine oficialul european.

Uniunea Europeană a suspendat, în luna martie a anului trecut, aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut, precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.

După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunţat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate şi a susţine economiile, companiile şi piaţa muncii să facă faţă impactului pandemiei de coronavirus.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Au fost efectuate primele probe de iluminat pe lotul 1 Dumbrava - Mizil, semn că lucrările se apropie de final și pe acest tronson al Autostrăzii Moldovei A7, potrivit unor imagini postate......
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile ...
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...