Fitch a confirmat ratingul Carrefour la ‘BBB’, cu perspectivă stabilă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingul 'BBB' pentru datoriile pe termen lung atribuit retailerului francez Carrefour S.A., cu perspectivă stabilă, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 09 apr. 2013, 05:22
Fitch a confirmat ratingul Carrefour la 'BBB', cu perspectivă stabilă

Confirmarea reflectă îmbunătăţirea flexibilităţii financiare a Carrefour în 2012, datorită vânzărilor de active şi măsurilor de prezervare a numerarului, apreciază agenţia.

Fitch se aşteaptă ca firma să utilizeze aceste resurse pentru a-şi îmbunătăţi performanţa operaţională prin majorarea investiţiilor operaţionale şi de capital.

Agenţia remarcă o îmbunătăţire a operaţiunilor de bază ale Carrefour, mai ales pe piaţa hipermarketurilor din Franţa, şi performanţa solidă din America Latină. 

Totuşi, Fitch va continua să ţină cont de marja operaţională scăzută a grupului în atribuirea ratingului, iar o ameliorare va depinde în principal de succesul strategiei de pe piaţa franceză, care este aşteptată să rămână dificilă.

Carrefour deţine piziţia de lider pe unele pieţe europene şi este o companie bine diversificată geografic, în 2012 aproximativ 54% din venituri au fost generate din afara Franţei.

Fitch estimează că în următorii trei ani Carrefour va înregistra o creştere moderată a vânzărilor şi a profitului operaţional.

Directorul general al Carrefour, Georges Plassat, a declarat săptămâna trecută că firma lucrează la un plan de extindere pe pieţele din Brazilia şi China, plan ce ar putea fi gata la începutul lui 2014.

Brazilia şi China reprezintă cea de a doua, respectiv a cincea mare piaţă pentru Carrefour în termeni de vânzări.

De asemenea, Plassat a subliniat că Carrefour vrea să-şi menţină prezenţa în Europa de Sud. ‘Ar fi complet stupid să ne abandonăm poziţia noastră de piaţă (20%) doar pentru că regiunea trece în acest moment printr-o criză economică’, a apreciat şeful Carrefour. Referindu-se la situaţia din Turcia, unde Carrefour poartă discuţii cu partenerul Sabanci pentru a evalua opţiunile disponibile, Plassat a apreciat că ‘este probabil ca situaţia să se clarifice în săptămânile următoare’.

În ultimul an, Carrefour a strâns aproape 3,6 miliarde de dolari din vânzarea unităţilor sale din Indonezia, Columbia, Grecia şi Singapore în cadrul unei strategii vizând strângerea de numerar pentru a-şi apăra poziţiile din Europa de Vest, China şi Brazilia.

Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial şi numărul 1 în Europa. Carrefour are peste 9.900 de magazine în 33 de ţări. În România, Grupul Carrefour numără 112 magazine dintre care 24 hipermarket-uri ‘Carrefour’, 68 supermarket-uri ‘Market’ şi 20 magazine de proximitate ‘Express’.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...