Racordarea la rețeaua electrică, gratuită sau cu bani, la cerere, este oficială. Ordin ANRE publicat în Monitorul Oficial

Procedura privind racordarea la rețeaua electrică a consumatorilor casnici, care este gratuită, dar poate fi și plătită de solicitant, la alegerea lui, a fost publicată în Monitorul Oficial, sub forma unui Ordin ANRE, cu nr. 17 din 2020. În al doilea caz, cei care plătesc racordarea primesc banii înapoi în cinci ani.
Mihai Nicuţ - joi, 18 mart. 2021, 11:21
Racordarea la rețeaua electrică, gratuită sau cu bani, la cerere, este oficială. Ordin ANRE publicat în Monitorul Oficial

Racordarea consumatorilor casnici și a celor comerciali (doar în limita a 2.500 de metri) la rețelele electrice rămâne gratuită, dar există și posibilitatea ca doritorii să poată plăti lucrările, urmând se primească banii înapoi de la firma de distribuție, în termen de cinci ani, potrivit Procedurii.

Racordarea trebuie să se facă în 90 de zile de la momentul în care se obține autorizația de construcție, lucru despre care se știa. Noutatea Procedurii ține de posibilitatea ca utilizatorul să poată plăti lucrările de racordare.

Cum spuneam mai sus, racordarea este gratuită pentru utilizator, urmând ca apoi distribuitorul să își recupereze banii din tariful de distribuție a energiei electrice, plătit de toți utiliaztorii, în facturi. Cităm din procedură.

“Operatorul de distribuție concesionar are obligația să asigure finanțarea și realizarea lucrărilor de proiectare și execuție a instalațiilor de racordare prevăzute la art (…). Proiectarea și execuția lucrărilor pentru racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public se realizează de către persoane autorizate sau operatori economici atestați de autoritatea competentă potrivit legii”.

Cine dorește să se racordeze, “plătește doar componenta tarifului de racordare corespunzătoare verificării dosarului instalației de utilizare și punerii sub tensiune a acestei instalații”.

Puteți citi procedura AICI: Ordin ANRE 17 2021

Citește și:

Premieră: Românii de rând își vor putea cumpăra energia electrică de pe bursă

Cum se face racordarea pe bani

Se instituie însă și posibilitatea ca utilizatorul să plătească și să își recupereze apoi banii de la firma e distribuție, caz în care el trebuie să se ocupe să găsească o firmă autorizată să execute lucrările și să negocieze un preț pentru lucrările de racordare, urmând să primească apoi banii în tranșe anuale egale, în maximum cinci ani. Totul apare într-un articol din Procedură, pe care îl redăm integral mai jos, cu mențiunea că este important să citiți atent de la aliniatul 4 încolo:

Art. 12 (1) Proiectarea, obținerea acordului/autorizației și execuția lucrărilor pentru realizarea instalației de racordare a locurilor de consum prevăzute la art. 2 alin. (1) și (2), precum și punerea în funcțiune a acesteia se efectuează de operatorul de distribuție concesionar în condițiile și la termenele prevăzute în contractul de racordare.

(2) Termenul de realizare a racordării, inclusiv recepția și punerea în funcțiune a instalației de racordare este de maximum 90 de zile de la data obținerii acordului/autorizației pentru instalația de racordare. Operatorul de distribuție concesionar este obligat să obțină acordul/autorizația pentru instalația de racordare fără întârziere nejustificată.

(3) Pentru proiectarea și execuția lucrărilor prevăzute la alin. (1) operatorul de distribuție concesionar încheie un contract de achiziție publică pentru proiectare și execuție de lucrări cu un operator economic atestat de autoritatea competentă, respectând procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), contractul pentru proiectarea și execuția instalației de racordare a locurilor de consum aparținând utilizatorilor casnici/noncasnici se poate încheia de către utilizator cu un operator economic atestat ales de către acesta, în condițiile în care utilizatorul solicită în scris, explicit, acest lucru operatorului de distribuție concesionar, înainte de încheierea contractului de racordare. În această situație, utilizatorul obține acordul/autorizația pentru instalația de racordare în condițiile legislației în vigoare .

(5) În situația prevăzută la alin. (4), operatorul de distribuție concesionar încheie contractul de racordare cu luarea în considerare a valorii componentei tarifului de racordare corespunzătoare realizării instalației de racordare, respectiv pentru proiectarea și execuția acesteia, negociate între utilizator și operatorul economic atestat. În acest caz, avizul tehnic de racordare nu se actualizează.

(6) Valoarea pe care operatorul de distribuție concesionar o rambursează utilizatorului este valoarea prevăzută la alin. (5) și nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în avizul tehnic de racordare.

(7) În situația încheierii contractului pentru proiectarea și execuția instalației de racordare conform prevederilor alin. (4), utilizatorul casnic/noncasnic achită operatorului economic atestat ales cheltuielile pentru proiectarea și execuția instalației de racordare.

(8) Operatorul de distribuție concesionar rambursează utilizatorului casnic/noncasnic costurile cu proiectarea și execuția instalației de racordare prevăzute la alin. (6) în tranșe anuale egale, în termen maxim de 5 ani de la data punerii în funcțiune a instalației de racordare. Graficul de eșalonare a plăților este prevăzut în contractul de racordare.

(9) Instalația de racordare realizată în conformitate cu prevederile alin. (4) intră în proprietatea operatorului de distribuție concesionar prin proces verbal de predare-primire, la data punerii în funcțiune a acesteia, în conformitate cu prevederile din contractul de racordare”

Distribuitorii de electricitate trebuie să informeze publicul asupra acestor prevederi referitoare la racordare:

“Operatorii de distribuție concesionari organizează un sistem de informare a solicitanților privind procesul de racordare conform prevederilor prezentei proceduri, prin publicare pe pagina de internet proprie și prin afișare la sediile administrative și la centrele de relații cu utilizatorii de extrase din procedurile proprii și de informații relevante privind procesul de racordare”, se mai arată în Procedură.

Citește și:

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în februarie, comparativ cu aceeaşi lună din 2020

De ce a fost nevoie de introducerea posibilității de a plăti

Legal, racordarea la rețele de gaze și energie electrică a devenit de anul trecut gratuită pentru consumatori și obligatorie pentru operatorii rețelelor de distribuție de gaze și electricitate cărora li se solicită acest lucru. Așa cum se anticipa, acest lucru a condus la o explozie a cererilor de racordare, și la gaz și la electricitate.

Despre acest lucru a vorbit recent șeful Engie România (grup care controlează Distrigaz Sud Rețele, una dintre cele două mari rețele de distribuție din țară), Eric Stab. “De când s-a adoptat legea, vedem o creștere de patru ori a numărului de solicitări de racordare. Suntem bucuroși să vedem că există cerere, însă trebuie să ne asigurăm că tot procesul este gestionabil: că avem cash pt investitiții, că sunt companii pe piată care pot realiza aceste lucrări și, nu în ultimul rând, că există consum (pentru că una este să fii conectat la rețea și alta este să ai capitalul necesar achiziției centralei, instalației de gaze), preocuparea fiind de a nu avea o infrastructură goală care să fie finanțată de întreaga comunitate”, a spus Engie.

Surse din piața de energie electrică ne-au explicat că aceeași situație este și acolo, ba, mai mult, a crescut exploziv numărul cererilor din partea casnicilor care vor racordare la trifazic, evident mai complexă și mai costisitoare.

Din aceste motiv și din cauza incertitudinii operatorilor referitoare la cum, cât și când se vor recupera costurile, racordarea a fost blocată până acum și nu se puteau racorda nici cei care aveau neaparată nevoie și care ar fi plătit pentru acest lucru, pentru că legislația nouă interzicea companiilor de distribuție ca utilizatorii să plătească. Acum s-a introdus această posibilitate, ca opțiune. Iar ANRE a lămurit și că racordările nu sunt incluse în planurile de investiții ale distribuitorilor, deja aprobate, ci sunt suplimentar acestora.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...