Profitul Enel a crescut cu 9%, până la 5,19 miliarde de euro, în 2020

Profitul net din activităţi curente al grupului Enel a crescut anul trecut cu 9%, la 5,19 miliarde de euro, comparativ cu 4,76 miliarde de euro în anul precedent, potrivit unui comunicat al companiei italiene.
AGERPRES - vin, 19 mart. 2021, 11:33
Profitul Enel a crescut cu 9%, până la 5,19 miliarde de euro, în 2020

„Modificarea reflectă îmbunătăţirea profitului operaţional din activităţi curente, inclusiv o depreciere şi amortizare mai reduse pentru perioada respectivă, managementul financiar eficient, care a dus la o scădere a cheltuielilor financiare, precum şi o diminuare a participaţiilor minoritare”, se arată în comunicat.

Totodată, profitul net al grupului a fost în 2020 de 2,61 miliarde de euro, în creştere cu 20,1% faţă de anul anterior, când acesta a fost de 2,17 miliarde de euro, în principal ca urmare a creşterii valorii ajustate în 2019, pe fondul îmbunătăţirii managementului financiar şi al diminuării participaţiilor minoritare, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, veniturile grupului au fost anul trecut de 64,98 miliarde de euro, mai mici cu 19,1% faţă de 2019, când erau 80,32 miliarde de euro.

„Modificarea este atribuită în primul rând pieţelor utilizatorilor finali ca urmare a scăderii vânzărilor de gaze şi electricitate în Italia şi Spania, reflectând în principal impactul pandemiei COVID-19 asupra activităţilor de producţie termică şi trading din Italia, ca urmare a scăderii activităţilor de tranzacţionare şi a evoluţiilor negative ale cursului de schimb valutar din America Latină”, se mai spune în comunicat.

Potrivit rezultatelor grupului, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare – EBITDA din activităţi curente a fost anul trecut de 17,94 miliarde de euro, în creştere cu 0,2% faţă de 17,9 miliarde de euro în 2019. Reprezentanţii grupului susţin că uşoara creştere înregistrată s-a datorat impactului pozitiv al activităţii de producţie, în principal a Enel Green Power, care a compensat evoluţiile negative în ceea ce priveşte linia de Infrastructură şi Reţele şi pe pieţele utilizatorilor finali.

Totodată, datoria financiară netă a grupului a fost anul trecut de 45,41 miliarde de euro, în creştere cu 0,5% faţă de 2019, majorarea fiind datorată investiţiilor din această perioadă şi achiziţionării de participaţii suplimentare în capitalul social al Enel Americas şi Enel Chile. De asemenea, cheltuielile de capital ale grupului au sporit cu 2,5%, la 10,19 miliarde de euro.

„Creşterea se datorează în principal creşterii cheltuielilor de capital ale Enel Green Power, ale liniei de Infrastructură şi Reţele şi ale Enel X”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit grupului, dividendul total propus pentru întregul exerciţiu financiar 2020 este egal cu 0,358 euro pe acţiune (din care 0,175 euro pe acţiune a fost deja achitată ca plată intermediară în ianuarie 2021) în creştere cu 9,1% comparativ cu dividendul total de 0,328 euro pe acţiune recunoscut pentru întregul exerciţiu financiar 2019

„Rezultatele Enel pentru 2020 subliniază angajamentul puternic al Grupului faţă de creşterea sustenabilă, după cum demonstrează cele peste 10 miliarde de euro investite în cursul anului. (…) În 2021, în conformitate cu Planul strategic şi obiectivele de decarbonizare şi de digitalizare incluse în acesta, planificăm să accelerăm investiţiile în surse regenerabile, în îmbunătăţirea calităţii şi rezilienţei reţelelor şi în electrificarea consumului”, a declarat Francesco Starace, CEO al Grupului Enel.

Te-ar mai putea interesa și
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi......
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...