MApN va creşte capacitatea de vaccinare în centrele proprii. De la 5 aprilie – aproape 12.000 de persoane zilnic

 Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va creşte capacitatea de vaccinare în centrele proprii, iar de la 5 aprilie, estimează reprezentanţii ministerului, vor fi vaccinate aproape 12.000 de persoane zilnic în respectivele centre.
AGERPRES - vin, 19 mart. 2021, 16:48
MApN va creşte capacitatea de vaccinare în centrele proprii. De la 5 aprilie - aproape 12.000 de persoane zilnic

„În urma măsurilor decise de conducerea ministerului pentru eficientizarea activităţilor şi suplimentarea personalului medical, centrele de vaccinare ale MApN vor fi în măsură, începând cu 5 aprilie, să crească numărul maxim de persoane vaccinate zilnic la aproape 12.000 în total”, arată un comunicat MApN transmis AGERPRES.

Anunţul vine în contextul în care ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, au analizat, într-o şedinţă de lucru, vineri, la sediul instituţiei, situaţia procesului de vaccinare desfăşurat în prezent în centrele organizate de MApN şi perspectivele concrete de creştere a capacităţii de vaccinare a acestora, pentru sprijinirea eforturilor naţionale de vaccinare a grupelor de risc şi a populaţiei generale a României.

La activitate au participat şeful Direcţiei medicale a MApN, general-maior medic Dragoş-Marian Popescu, şi reprezentanţi ai structurilor centrale care asigură sprijinul MApN pentru eforturile de combatere a pandemiei de COVID-19, în general, şi a campaniei naţionale de vaccinare, în special.

MApN arată că asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populaţiei generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare şi în unităţi militare din Capitală şi din ţară, deservite de aproape 1.000 de angajaţi ai ministerului – peste 250 de medici, 500 de asistenţi medicali şi 200 de registratori.

Capacitatea maximă de vaccinare în centrele MApN, în condiţiile asigurării numărului complet de doze pentru fiecare flux, este, în prezent, de 7.020 de doze pe zi, cu toate cele trei tipuri de vaccin autorizate până la acest moment – Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. Centrele organizate de MApN continuă vaccinarea persoanelor eligibile pentru etapa a doua şi vor începe şi vaccinarea populaţiei generale, pentru care se asigură minimum 15 locuri pe zi, în fiecare centru.

Odată cu finalizarea vaccinării persoanelor din primele două etape prevăzute în strategia de vaccinare, centrele de vaccinare ale ministerului vor continua activitatea de vaccinare a populaţiei generale şi vor putea creşte capacitatea totală de vaccinare până la aproape 14.000 de doze administrate zilnic, într-un volum de maximum 90 de persoane/zi/flux de vaccinare.

În ceea ce priveşte activitatea de vaccinare desfăşurată în centrul organizat de Institutul Cantacuzino, începând de luni vor fi preluate zilnic minimum 20 de persoane din cadrul etapei a treia de vaccinare, din cele peste 3.000 câte s-au înscris până în prezent pe lista de aşteptare prin platforma naţională de programare, mai arată sursa citată.

Pentru asigurarea unui timp rezonabil de aşteptare pentru solicitanţii din etapa a treia, având în vedere faptul că centrul asigură în continuare şi vaccinarea persoanelor eligibile pentru etapa a doua (persoane peste 65 de ani, persoane cu comorbidităţi, personal din MApN şi din alte instituţii ale sistemului naţional de apărare), a fost suspendată temporar înscrierea pe lista de aşteptare, pentru a permite vaccinarea celor deja înscrişi, această opţiune urmând a fi redeschisă în platforma de programare, imediat ce acest lucru va fi posibil, mai adaugă MApN.

Suplimentar, la solicitarea autorităţilor locale, Ministerul Apărării Naţionale poate organiza centre de vaccinare mobile proprii sau poate asigura personal medical care să deservească astfel de centre înfiinţate de autorităţile locale, pentru a putea asigura vaccinarea persoanelor din comunităţile aflate în zone izolate sau greu accesibile.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...