Diculoiu (SLO): Reprezentanţii Ministerului Economiei nu au avut soluţii cu privire la Oltchim

Reprezentanţii sindicaliştilor Oltchim şi Arpechim au purtat, marţi, discuţii la sediul Guvernului cu ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, cu secretarul de stat din Ministerul Economiei, Adrian Ciocănea, şi doi consilieri din partea primului ministru.
Economica.net - mar, 09 apr. 2013, 12:29
Diculoiu (SLO): Reprezentanţii Ministerului Economiei nu au avut soluţii cu privire la Oltchim

‘La discuţii au participat ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, secretarul de stat din Ministerul Economiei, Adrian Ciocănea, şi doi consilieri din partea primului ministru. Din păcate, aşa a dorit domnul prim-ministru să ne trateze pe noi cei 1.000 de salariaţi, în numele celor două judeţe, respectiv Vâlcea şi Argeş. Am venit să protestăm paşnic să arătăm că dânsul este dezinformat vis-a-vis de situaţia Oltchim şi cerem o decizie legată de punerea în funcţiune a tuturor capacităţilor de producţie şi de privatizare. Din păcate, reprezentaţii Ministerului Economiei nu au avut soluţii, decât au spus că vor transmite atât Memoriul pe care l-am lăsat cât şi problemele pe care le-am ridicat noi cu aceste revendicări, astfel încât primul ministru, Victor Ponta, să ia o decizie în acest sens’, a declarat Mihai Diculoiu, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim.

În numele salariaţilor Oltchim, acesta solicită înlocuirea celor doi administratori judiciari, care în două luni nu au nicio politică de revigorare a societăţii şi creează, în continuare, tensiuni sociale.

‘Cred şi sper ca primul ministru să analizeze cu responsabilitate şi să transmită prin mass-media un mesaj. Poate cu această ocazie a aflat adevărul despre Oltchim şi ar fi bine să se înţeleagă că este nevoie să facă o vizită în Râmnicu Vâlcea şi la Piteşti să vadă împreună cu specialiştii în domeniu ce trebuie făcut pentru revigorarea Oltchim’, a mai afirmat Diculoiu.

Protestul sindicaliştilor de la Oltchim şi Arpechim s-a încheiat la ora 14.00, cu o oră mai devreme decât aveau autorizaţie.

Sindicaliştii de la Oltchim şi Arpechim au început, în jurul orei 11.30, protestul în Piaţa Victoriei, la miting fiind prezenţi, conform listei întocmite de liderii de sindicat, circa 1.000 de persoane. În jur de 12.30, o delegaţie formată din şase reprezentanţi ai sindicaliştilor au intrat la discuţii cu reprezentanţii Guvernului.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat sâmbătă, la un post privat de televiziune, că Oltchim are nevoie în prezent de 15 milioane euro pentru a lua materia primă de la poartă şi a o prelucra.

‘Combinatul este într-o formă bună. Instalaţiile sunt performante şi combinatul este competitiv. Chestiunea este că managementul a fost defectuos, s-a cumpărat prea scump, s-a vândut prea ieftin şi s-au acumulat datorii. Există potenţial de pornire. Am restabilit relaţia cu partenerii comerciali, există materie primă şi piaţă. Până când o să folosim Arpechim avem nevoie de două luni de respiro. Problema este că ne mai trebuie 15 milioane euro să luăm materia primă de la poarta fabricii şi să o prelucrăm. Pentru aceşti 15 milioane euro, Comisia Europeană ezită să ne acorde ajutor de stat. Până acum nu avem o decizie finală, dar a avertizat că, faptul că s-a luat energie electrică fără contraprestaţie financiară, a fost deja o formă de ajutor de stat. Guvernul evită să folosească ajutorul de stat ilegal, băncile nu vor să se mai implice, pentru că deja şi-au prins mâna în uşă până acum. Numai BCR are de luat 80 milioane de euro. Suntem în situaţia în care trebuie să găsim o soluţie nouă. În aceste zile căutăm formule de resurse interne, prin leasing, prin factoring. Până săptămâna viitoare încerc să găsesc o formulă care să scoată Oltchim din această situaţie, care este dramatică şi nedreaptă’, a explicat Vosganian.

În legătură cu salariile angajaţilor, acesta a precizat că pe 15 aprilie se vor plăti salariile din urmă, dar şi câteva salarii compensatorii pentru persoanele disponibilizate.

‘Dacă două luni combinatul merge cu peste 50 la sută capacitate, ceea ce s-ar face cu aceşti 15 milioane de euro, putem porni câteva linii şi de la Arpechim şi astfel să facem combinatul tentant pentru privatizare. Ar fi o experienţă cu totul interesantă şi ar arăta că am învăţat ceva în aceşti 20 de ani, dacă vom reuşi să repornim Oltchim’, a menţionat Vosganian.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) înregistra scăderi de aproape 3% pe aproape toţi indicii în şedinţa de joi, în jurul orei 12:50, şi consemna tranzacţii în valoare de 2,63 miliarde de lei......
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a crescut cu 6,4% în trimestrul trei, comparativ cu trimestrul precedent, până la valoarea de 2.582 ...
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de ...
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...