BCE: gospodăriile de la periferia zonei euro sunt mai bogate decât cele din centru

Gospodăriile din multe state aflate la periferia zonei euro sunt, în medie, mai bogate decât cele din statele din centrul blocului comunitar, arată un studiu publicat marţi de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.
Economica.net - mar, 09 apr. 2013, 20:32
BCE: gospodăriile de la periferia zonei euro sunt mai bogate decât cele din centru

Potrivit unor date colectate în 2010, avuţia netă a gospodăriilor din Spania era de 291.400 de euro, iar în Italia de 275.200 de euro, semnificativ mai mare decât cea a gospodăriilor din Germania (195.200 de euro), Olanda (170.200 de euro) şi Finlanda (161.500 de euro).

„Compoziţia averilor este influenţată în principal de valoarea activelor imobiliare”, arată un studiu realizat de BCE în colaborare cu băncile naţionale din zona euro. Alţi factori care influenţează averea unei gospodării sunt veniturile, compoziţia gospodăriilor, datoriile asumate pentru achiziţionarea de proprietăţi şi preţul caselor.

Germania şi Austria sunt singurele două state din ţările analizate unde mai puţin de jumătate din cetăţeni sunt proprietarii caselor în care locuiesc. Din cauza nivelului scăzut al proprietarilor de locuinţe în Germania, avuţia medie din Germania (51.400 de euro) este la o treime faţă de cea din Italia (173.500) şi Spania (182.700 de euro).

Acest studiu arată că deseori gospodăriile din statele care au beneficiat de programe de salvare au active mai mari decât cele din ţările care au plătit pentru programele de salvare. Criza datoriilor suverane a forţat cinci state din zona euro (Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Cipru) să solicite un program de sprijin din partea partenerilor europeni.

 

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...