Conform unui comunicat al companiei, remis, miercuri, AGERPRES, în mesajele frauduloase, atacatorii cibernetici profită de reputaţia unor branduri cunoscute pe piaţa locală de curierat şi servicii poştale, precum FAN Courier, DPD, DHL, Poşta Română şi Balcan Express Curier, dar şi de cererea crescută a oamenilor pentru livrări în perioada pandemiei.
„Unele mesaje le sugerează ţintelor să plătească o taxă suplimentară de livrare şi să acceseze link-uri care duc către o pagină frauduloasă unde îşi vor introduce datele de card. Practic, victimele păcălite oferă de bunăvoie informaţii sensibile atacatorilor, iar apoi ei pot face transferuri din conturile bancare până la ga olirea acestora. O altă metodă este cea a trimiterii unor informaţii despre o livrare în curs sau a unor notificări despre imposibilitatea efectuării unei livrări pentru că destinatarul nu a putut fi contactat sau pentru că adresa de livrare şi datele de contact nu ar fi corecte. Aceste informări vin sub forma unor fişiere ataşate în diverse e-mail-uri, iar cei care le accesează se infectează cu ameninţări informatice care permit răufăcătorilor să urmărească tot traficul de date de pe dispozitiv, inclusiv să sustragă parole şi să aibă apoi acces neîngrădit la toate conturile online ale victimei”, explică specialiştii Bitdefender.
Potrivit acestora, pentru a părea cât mai credibile, e-mail-urile se folosesc în mod fraudulos de logo-urile şi culorile companiilor în cauză şi sunt scrise concis şi lizibil. Mesajele sunt scurte şi corecte, fără erorile gramaticale specifice altădată acestor tipuri de înşelătorii.
La începutul acestui an, Bitdefender a avertizat asupra unei campanii similare de e-mail-uri frauduloase care pretindeau a fi trimise din partea unor bănci cunoscute pe piaţa locală, precum Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank.
„Grupările de criminalitate informatică se adaptează rapid schimbărilor obiceiurilor de consum ale oamenilor impuse de pandemie şi îşi adaptează strategia de la o lună la alta înspre industriile care devin tot mai populare. După ce au exploatat luni bune subiecte legate de servicii financiar-bancare, pe fondul creşterii interesului pentru online banking, vedem acum că tot mai multe mesaje înşelătoare pretind că vin din partea firmelor de curierat, o industrie mai populară ca niciodată”, a declarat Bogdan Botezatu, director de cercetare în ameninţări informatice la Bitdefender.
Specialiştii Bitdefender recomandă, pentru a nu cădea în capcana întinsă de hackeri, să fie folosită direct pagina de internet a companiei de curierat pentru a urmări livrările şi să fie evitată direcţionarea către aceasta dinspre un e-mail sau mesaj cu origine incertă, să se valideze telefonic direct cu compania eventuale taxe suplimentare de livrare care se solicită prin e-mail, să se verifice cu atenţie expeditorul e-mail-ului şi adresa acestuia înainte de a accesa link-uri sau de a descărca documente ataşate, să se evite accesarea fişierelor executabile sau link-urilor venite odată cu e-mail-uri suspecte de la expeditori de la care este aşteptat vreun mesaj, să se folosească o soluţie de securitate performantă, capabilă să depisteze ameninţări informatice şi să blocheze instalarea acestora pe dispozitive şi să se utilizeze calculatorul de serviciu doar în scop profesional şi să nu se acceseze pe acesta aplicaţii sau programe în interes personal.
Bitdefender este un lider recunoscut în domeniul securităţii IT, care oferă soluţii superioare de prevenţie, detecţie şi răspuns la incidente de securitate cibernetică. Milioane de sisteme folosite de oameni, companii şi instituţii guvernamentale sunt protejate de soluţiile companiei. Ca urmare a investiţiilor susţinute în cercetare şi dezvoltare, laboratoarele Bitdefender descoperă 400 de noi ameninţări informatice în fiecare minut şi validează zilnic 30 de miliarde de interogări privind ameninţările. Compania a inovat constant în domenii precum antimalware, Internetul Lucrurilor, analiză comportamentală şi inteligenţă artificială, iar tehnologiile Bitdefender sunt licenţiate către peste 150 dintre cele mai cunoscute branduri de securitate din lume. Fondată în 2001, compania Bitdefender are clienţi în 170 de ţări şi birouri pe toate continentele.