Consiliul Concurenţei a amendat şase companii din incinta Aeroportului Henri Coandă cu 1,4 mil. euro pentru fixarea preţurilor

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 6,9 milioane lei (circa 1,4 milioane euro) şase companii care oferă servicii de alimentaţie publică în incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti pentru fixarea preţurilor, informează autoritatea de concurenţă printr-un comunicat.
AGERPRES - mie, 24 mart. 2021, 15:02
Consiliul Concurenţei a amendat şase companii din incinta Aeroportului Henri Coandă cu 1,4 mil. euro pentru fixarea preţurilor

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a încredinţat, în exclusivitate, companiei Dnata Catering gestionarea spaţiilor cu destinaţie pentru alimentaţie publică. La rândul ei, Dnata Catering a încheiat acorduri de subcontractare cu Food & Beverages Managament, cu Trotter şi cu City Cafe Express (ambele din grupul City Grill), precum şi cu Primero Business Consulting (în prezent, Land of Util Tehnology) şi RBK Property Management.

În urma investigaţiei declanşate din oficiu în iunie 2019, Consiliul Concurenţei a constatat că aceste companii şi-au coordonat politicile comerciale în materie de preţuri, discounturi, promoţii, atât prin clauzele contractuale, cât şi printr-o serie de proceduri şi prin modalitatea de derulare a relaţiilor contractuale, astfel încât să îşi alinieze constant preţurile pentru serviciile oferite pasagerilor din aeroport.

În acest fel, concurenţa prin preţ a fost restricţionată, iar pasagerii din aeroport nu au avut posibilitatea de a plăti un preţ mai mic decât cel stabilit în comun de toţi cei din piaţă sau de a alege serviciile în funcţie de preţ.

În urma investigaţiei, Dnata Catering a fost amendată cu 6.622.401 lei, Food and Beverages Management cu 43.558 lei, Trotter Management cu 8.010 lei, City Cafe Express cu 148.752 lei, RBK Property Management cu 104.294 lei şi Primero Business Consulting (în prezent, Land of Util Tehnology SRL) cu 3.994 lei

Toate cele şase companii implicate au recunoscut fapta anticoncurenţială, beneficiind astfel de reduceri ale amenzilor.

Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...