Cât costă să fii vecin cu Delia Matache în turnurile One Verdi Park, o investiție brută de 118 milioane de euro

Dezvoltatorul One United Properties are în construcție proiectul One Verdi Park, unde lucrările au avansat până la etajul opt. Compania a fost nevoită să reautorizeze proiectul, și asta pentru că unul dintre turnuri a fost transformat din spații de birouri în apartamente de locuit. În total, proiectul va avea peste 300 de locuințe, iar valoarea brută de dezvoltare este de 118 milioane de euro.
Andrada Ghira - mie, 24 mart. 2021, 22:02
Cât costă să fii vecin cu Delia Matache în turnurile One Verdi Park, o investiție brută de 118 milioane de euro
Dezvoltatorul a anunțat anul trecut intenția de transformare a proiectului. Turnul de birouri urma să aibă o suprafață comercială brută de 21.000 mp, iar cel rezidențial urma să vină cu 134 de noi apartamente pe piață. Dar, potrivit companiei, s-a înregistrat o cerere mare pentru locuințe de lux, iar turnul de apartamente era în toamnă pre-contractat în proporție de 75%. S-a luat decizia de a transforma birourile în locuințe. Turnul va aduce pe piață un plus de 174 de apartamente.
„Proiectul inițial includea un turn rezidențial și unul de birouri, însă odată cu schimbarea conceptului proiectului și transformarea sa într-unul exclusiv rezidential, noul proiect arhitectural a suferit modificări și, prin urmare, conform pașilor uzuali, a fost nevoie de obținerea unei noi autorizații de construire. Ambele turnuri sunt în constructie. Sunt finalizate trei subsoluri și opt etaje. Clădirile vor fi finalizate anul viitor. Estimarea de profitabilitate este similară, iar valoarea brută de dezvoltare a investiției este de 118 milioane de euro„, este răspunsul oferit de companie la solicitarea Economica.net.
Turnul sud de la One Verdi Park este aproape în totalitate precontractat, iar apartamentele din turnul nord de locuințe au devenit recent disponibile pentru vânzare.

Ce prețuri au locuințele

Cântăreața Delia Matache a cumpărat un penthouse în valoare de trei milioane de euro în acest proiect, în care este și investitor, potrivit Profit.ro.

Apartamentele cu două camere au prețuri cuprinse între 150.000 și 240.000 de euro, cele cu trei camere costă între 215.800 și 459.000 de euro, iar cele cu patru camere au prețuri între 315.000 și 989.000 de euro. Depășesc un milion de euro apartmentele cu șase camere, care costă între 2,95 și 3,85 milioane de euro. Prețurile sunt fără TVA.

One United Properties, înființat în 2007 de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu. Compania este una dintre cei mai active pe piața dezvoltărilor de proiecte rezidențiale, birouri și mixte din București. Portofoliul companiei cuprinde peste 2.000 de unități rezidențiale exclusiviste și spații de birouri clasa A+, cu o valoare de piață de peste 1,1 miliarde de euro.  

Te-ar mai putea interesa și
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul acesteia în Ucraina, a declarat vineri Guvernul sud-coreean, citat de DPA,......
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...