Amplă acţiune de control pe Valea Prahovei: vor fi verificate pârtiile, unităţile de cazare şi restaurantele

Sute de reprezentanţi ai instituţiilor de control vor participa, în weekendul următor, la o amplă acţiune de verificare a respectării măsurilor anti-COVID în staţiunile montane de pe Valea Prahovei, dar şi în alte zone de agrement, pe fondul creşterii cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, a anunţat, joi, Prefectura Prahova.
AGERPRES - joi, 25 mart. 2021, 15:58
Amplă acţiune de control pe Valea Prahovei: vor fi verificate pârtiile, unităţile de cazare şi restaurantele

Potrivit sursei citate, prefectul Cristian Ionescu a emis un ordin prin care a solicitat constituirea Grupului de conducere a acţiunii de control în staţiunile de pe Valea Prahovei, privind respectarea aplicării măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus.

„În baza acestui document vor fi constituite comisii mixte care vor verifica, începând cu data de 26.03.2021, toate staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi alte zone de agrement, acolo unde se creează aglomerări umane şi există tendinţa încălcării măsurilor de protecţie. Vor fi verificate atât pârtiile de schi, unităţile de cazare, precum şi cele de alimentaţie publică, respectarea distanţei fizice, purtarea măştii de protecţie etc. (…) Acţiunea de control se desfăşoară ca urmare a creşterii alarmante a numărului de cazuri de persoane nou confirmate cu COVID-19, a supraaglomerării secţiilor de Terapie Intensivă, dar şi ca urmare a constatării unei relaxări în rândul populaţiei privind respectarea legislaţiei în domeniul COVID-19. (…) Centralizarea şi comunicarea acestor controale va fi realizată de către IJP Prahova, cu aprobarea Prefectului judeţului Prahova”, precizează sursa citată.

Astfel, la acţiunea de control din acest weekend vor participa peste 400 de angajaţi de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab”, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul Teritorial de stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Verificările vizează atât persoanele fizice, cât şi agenţii economici, iar cei care nu respectă legislaţia în vigoare riscă amenzi de peste 10.000 de lei, menţionează Prefectura Prahova.

Rata de infectare cu noul coronavirus în judeţul Prahova este în creştere, indicele raportat, joi, fiind de 1,73 cazuri la mia de locuitori.

Conform datelor comunicate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova, cinci unităţi administrativ-teritoriale din judeţ au rate de infectare de peste 3/1.000, printre care şi staţiunea Sinaia – 3,14.

Te-ar mai putea interesa și
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM SpA a respins marţi oferta nesolicitată de preluare a UniCredit SpA, spunând că oferta nu a fost convenită în prealabil, este prea scăzută şi ar putea afecta probabil locurile de......
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, ...
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul ...
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson (foto), s-a declarat convinsă, marţi, în plenul Parlamentului ...
Sezamo începe de astăzi livrarea de brazi naturali
Sezamo începe de astăzi livrarea de brazi naturali
Supermarketul online Sezamo anunță anunță că în cepând de astăzi și până pe 23 decembrie va livra brazi naturali ...