Plenul CSM se întruneşte astăzi. Ponta participă în calitate de ministru interimar al Justiţiei

Plenul CSM se întruneşte joi în şedinţa săptămânală, la reuniune urmând să participe premierul Victor Ponta, care este ministru interimar al Justiţiei.
Economica.net - joi, 11 apr. 2013, 06:34
Plenul CSM se întruneşte astăzi. Ponta participă în calitate de ministru interimar al Justiţiei

Pe ordinea de zi se află, printre altele, nota referitoare la OUG prin care au fost reduse atribuţiile CSM în procedura de desemnare a judecătorului român la CEDO.

CSM dezbate şi raportul Inspecţiei Judiciare privind rezultatul verificărilor efectuate cu privire la cererea de apărare a independenţei sau imparţialităţii procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a înaintat CSM propunerile pentru funcţiile de şefi de parchete. Între cele şase propuneri se numără Laura Codruţa Kovesi, propusă în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Tiberiu Niţu – pentru postul de procuror general, iar Alina-Mihaela Bica pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Luni, şeful Executivului a precizat că s-a întâlnit cu persoanele propuse pentru funcţiile de procurori şefi, cu excepţia Laurei Codruţa Kovesi, propusă la conducerea DNA, care însă i-a transmis planul de management.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, miercuri, cu unanimitate de voturi, modificarea calendarului de desfăşurare a activităţilor prevăzute în procedura de avizare a propunerilor ministrului Justiţiei pentru funcţiile de conducere la PÎCCJ, DNA ŞI DIICOT, urmând ca avizele să fie transmise MJ pe 10 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...