„Cer autorităţilor responsabile cu ordinea publică să restabilim ordinea şi să restabilim circulaţia metroului. În acest moment având o tulburare de ordine publică, măsurile care trebuie luate sunt de natura ordinii publice. (…) Iar autorităţile care veghează la ordinea publică şi au aceste responsabilităţi trebuie să-şi facă datoria, pentru că numai ele pot elibera şinele de aceşti ilegalişti”, a afirmat Cătălin Drulă.
Ministrul Transporturilor a indicat că nu sprijină dialogul cu protestatarii de la metrou, deoarece acţiunea acestora este ilegală, şi a subliniat că statul român nu va face niciun pas în spate „în faţa mafiei”.
„Există un cadru formal în care se face dialogul social, evident, şi conducerea Metrorex este şi a fost deschisă la un astfel de dialog, dar un dialog este un dialog, aceasta este o acţiune ilegală după toate legile. (…) În momentul de faţă metroul nu circulă din cauza unei situaţii care ţine de zona de ordine publică, avem autorităţi în zona de ordine publică, care trebuie să-şi facă datoria, acolo fiind o acţiune ilegală pe absolut toate planurile. Nu este o acţiune sindicală, nu este grevă declarată, legea 55 nu permite organizarea pe timp de pandemie.(…) Avem autorităţi responsabile cu ordinea publică şi sunt convins că vor acţiona dacă – şi nu-mi doresc să se ajungă acolo – oamenii, care eu cred că cei mai mulţi sunt manipulaţi de liderul sindical, nu renunţă la această acţiune absolut abuzivă. Este o infrastructură critică a statului român, nu este în proprietatea domnului Rădoi, bucureştenii au dreptul să circule cu metroul şi statul nu va mai da niciun pas în spate în faţa mafiei”, a menţionat Cătălin Drulă.
Ministrul Transporturilor a apreciat că blocarea metroului creşte riscul îmbolnăvirii călătorilor în celelalte mijloace de transport.
„Compania Metrorex evaluează pagubele şi vă spun că se ridică la milioane de lei pentru ziua de astăzi, cifra este în curs de finalizare, şi se va îndrepta împotriva celor responsabili, pentru a recupera aceşti bani. Este absolut imperativ ca metroul să circule urgent, din nou. Fiecare minut de întârziere înseamnă creşterea riscului ca bucureştenii să se îmbolnăvească în mijloacele de transport supra-aglomerate, şi le cer celor implicaţi şi poate mulţi dintre ei manipulaţi, în al treisprezecelea ceas, să nu mai persiste în această acţiune şi să se oprească din încălcarea legii”, a precizat Cătălin Drulă.
Mai mult, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a calificat vineri organizaţia sindicală de la Metrorex drept o mafie şi i-a transmis liderului Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou, Ion Rădoi, că s-a terminat cu „acţiunile de şantaj”.
„Aş vrea să încep în primul rând prin a le cere scuze bucureştenilor că au fost obligaţi astăzi să treacă prin acest eveniment neplăcut, dar aş vrea în acelaşi timp să le cer scuze pentru că, în ultimii 20 de ani, câteva zeci de miniştri ai Transporturilor au lăsat un buboi enorm să se formeze la metroul bucureştean, o mafie. Câtă vreme sunt eu aici, vă asigur că statul nu va ceda niciun milimetru în faţa mafiei, pentru că despre asta este vorba, despre o grupare care se comportă mafiot şi atunci când interesele îi sunt atinse recurge la şantaj. Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureştenii nu contează, a decis că singurele lucruri care trebuie să conteze sunt banii firmei pe care o controlează. Şi îi spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat! Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge”, a afirmat Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Transporturilor a apreciat că cea mai gravă infracţiune comisă de sindicalişti prin blocarea metroului este zădărnicirea combaterii bolilor.
„Este absolut inadmisibil ca o infrastructură critică naţională să fie blocată, ca şinele să fie ocupate, comiţând astfel multiple infracţiuni, şi le-am trecut pe acestea într-o plângere penală, pe care am înaintat-o Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi o să enumăr câteva, cele mai grave fiind zădărnicirea combaterii bolilor – oamenii au trebuit să se înghesuie astăzi în mijloace de transport în comun, din cauza unor mafioţi, au întârziat învăţătoare la şcoli. Aţi dat un oraş peste cap. Păi voi unde vă credeţi? V-a mers până acum? Nu vă mai merge! Mai adaug apoi abuz în serviciu, trafic de influenţă, şantaj. Am toată încrederea în Justiţia din România că-şi va face datoria. Suntem un stat de drept”, a menţionat Cătălin Drulă.
Prevederile Legii 62 a sindicatelor nu se aplică în cazul în opririi voluntare a lucrului de către salariaţi, deci nu trebuie asigurată o trei din activitate, se arată într-un comunicat al Unităţii Sindicatului Liber Metrou, remis, vineri, AGERPRES.
Totodată, sindicaliştii amintesc că Metrorex este subvenţionată de la bugetul de stat.
„USLM a făcut 21 de adrese către Ministerul Transporturilor şi trei pichete în faţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în faţa Guvernului, iar aceştia au refuzat orice dialog”, se mai arată în comunicat.