Ciolacu anunţă că PSD va depune moţiune de cenzură

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură în actuala sesiune parlamentară şi a apreciat că, în acest moment, Legislativul "nu mai reprezintă voinţa poporului".
AGERPRES - Dum, 28 mart. 2021, 12:33
Ciolacu anunţă că PSD va depune moţiune de cenzură

„Vom încerca să strângem cât mai multe semnături. Ar fi o premieră în politica românească, după şase luni de la alegeri, să pice un guvern. De obicei pică la sfârşitul mandatului, dar începe să se creeze o masă critică. De la fiecare moţiune simplă depusă pe fiecare ministru, se strâng mai multe voturi, când vine votul final”, a afirmat liderul social-democrat, la Prima TV.

Întrebat dacă ia în vedere o eventuală guvernare PSD-AUR, Ciolacu a răspuns: „Dacă ne-am fi dorit acest lucru, am fi putut să forţăm. Majoritatea este una fragilă în Parlament, stă în 10-20 de voturi. Minorităţile sunt 17 voturi. Dacă ne-am fi dorit de la început, am fi făcut anumite demersuri, să încercăm crearea acestei majorităţi. Nu am încercat acest lucru”.

Totodată, a afirmat că are în vedere un eventual guvern PSD cu un program negociat cu partenerii de coaliţie.

„Eu mi-aş dori să ajungem la putere după ce negociem cu viitorii parteneri un program de guvernare şi priorităţile în care trebuie să se încadreze România şi un Guvern normal”, a precizat el, adăugând că nu exclude varianta alegerilor anticipate.

Ciolacu susţine că „dacă mâine ar fi alegeri, Parlamentul ar avea cu totul şi cu totul altă structură”.

„După 90 de zile de la alegeri îl anunţ pe domnul preşedinte Klaus Iohannis că în acest moment Parlamentul nu mai reprezintă voinţa poporului”, a spus preşedintele PSD.

Te-ar mai putea interesa și
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
Grupul BMW a obținut certificarea CE pentru deplasarea autonomă a mașinilor în fabrici. La uzinele din Dingolfing și Leipzig modelele BMW și Mini părăsesc singure linia de asamblare....
Vicepreședintele Huawei Europa: Așteptăm o discuție transparentă și sinceră cu Guvernul român. Cu 1.500 de angajați, România este foarte importantă pentru noi
Vicepreședintele Huawei Europa: Așteptăm o discuție transparentă și sinceră cu Guvernul român. Cu 1.500 de angajați, ...
Huawei consideră că România este o țară foarte importantă și dorește să rămână un actor important pe piața locală ...
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset ...
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...